Bărbatul care l-a împuşcat mortal pe pădurarul Liviu Pop din Maramureş, după ce acesta l-a prins când voia să taie ilegal copaci, a fost condamnat la 17 ani şi patru luni de închisoare. Decizia Curţii de Apel Cluj este definitivă şi majorează pedeapsa primită iniţial de bărbat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Cluj a dispus, vineri, prin Hotărârea penală nr. 601/2022, condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 17 ani şi 4 luni închisoare. 

Hotărârea instanţei de judecată este definitivă.

Pădurarul Liviu Pop din Maramureş, în vârstă de 37 de ani, tatăl a trei copii, a fost împuşcat în timp ce încerca să împiedice tăierea ilegală de arbori, iar trupul său, care a fost aruncat într-o râpă, prezenta numeroase urme de agresiune fizică.

Conform sursei citate, procurorii au reţinut că, în 16 octombrie 2019, în jurul orei 19.45, în condiţii de noapte, în timp ce se afla în Pădurea Rogozului – Valea Hotarului, situată în raza oraşului Târgu Lăpuş – sat Rogoz, judeţul Maramureş, în scopul sustragerii de material lemnos, în contextul depistării sale în flagrant de către victimă, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Strâmbu Băiuţ, judeţul Maramureş, pentru a-şi asigura scăparea, dar şi pentru păstrarea bunului sustras, inculpatul a ucis victima prin împuşcare cu arma aflată în acel moment în posesia şi dotarea pădurarului.

Bărbatul a fost reţinut în august 2020.

În octombrie 2020, procurorii Parchetului General au dispus, joi, trimiterea în judecată a bărbatului, pentru ”ultraj în modalitatea omorului săvârşit asupra unui funcţionar aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, tâlhărie calificată şi uz de armă fără drept”.

În 17 decembrie 2021, Tribunalul Maramureş l-a condamnat la 14 ani şi 10 luni de închisoare, sentinţa fiind atacată cu apel.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.