Bărbatul care a agresat sexual o poliţistă în Gara de Nord a fost trimis în judecată, anunţă, vineri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1.
Procurorii anunţă, vineri, că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat pentru agresiune sexuală şi ameninţare.
În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în data de 14 aprilie, în intervalul 08.00 – 20.00, poliţista a fost programată la serviciu în Gara de Nord, la poliţist judiciar în ţinută civilă.
La un moment dat, poliţista s-a deplasat la o farmacie din zonă pentru a cumpăra câteva medicamente, moment în care a fost agresată sexual.
”Aflat în trecere şi fiind în stare de ebrietate, inculpatul s-a îndreptat către persoana vătămată şi a atins-o cu mâna în zona inghinală, după care şi-a continuat drumul”, au transmis procurorii.
Poliţista l-a urmărit pe bărbat, l-a chestionat cu privire la gestul avut şi şi-a declinat calitatea de poliţist.
”Inculpatul în continuare a adresat injurii persoanei vătămate şi a ameninţat-o cu acte de violenţă, spunându-i că o va bate şi să-l lase în pace, ameninţări care au fost de natură să-i creeze persoanei vătămate o stare de temere”, au mai reţinut procurorii.
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...