Un bărbat din Bucureşti a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru viol şi agresiune sexuală, el fiind acuzat că a agresat sexual colegi de şcoală ai copilului său. Procurorii au documentat cinci astfel de fapte, comise între anii 2018 şi 2021.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat dat publicităţii, miercuri, de procurorii de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, bărbatul, aflat în stare de arest preventiv, a fost trimis în judecată pentru o infracţiune de viol şi patru infracţiuni de agresiune sexuală. 
 
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că victimele sunt minore, colege de şcoală ai copilului agresorului. Conform datelor din anchetă, violul a avut loc în anul 2019, când bărbatul a obligat o victimă minoră să întreţină cu el sex oral. 
 
Anterior, în anul 2018, în perioada iulie-august, suspectul a încercat să atingă în zonele intime o persoană vătămată minoră pe care a forţat-o să îl atingă în zona organelor genitale. 
 
Conform rechizitoriului, în anul 2020 suspectul a atins în zonele intime o altă persoană vătămată, tot minoră, iar în anul 2021 a comis alte două astfel de fapte. 
 
Dosarul va fi judecat la Judecătoria Sectorului 1.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.