Avocatul clubului Bamboo a declarat că anchetatorii au făcut joi cercetări în locuinţa lui Joshua Castellano şi în zona centrală a complexului, urmând să fie făcută o expertiză IT, pentru a se vedea dacă sunt imagini în memoria aparatelor video care mai pot fi folosite în anchetă. Avocatul a precizat că proprietarii nu au informaţii că acoperişul clădirii ar fi fost stropit cu substanţe inflamabile, ci doar că incendiul ar fi izbucnit dintr-o zonă care în mod normal era închisă şi unde înaintea incendiului ar fi fost văzute persoane necunoscute.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Au avut loc cercetări la faţa locului în ceea ce priveşte locuinţa domnului Castellano şi, de asemenea, în zona centrală. După efectuarea acestor activităţi, domnul Castellano şi familia dumnealui au putut să-şi ridice bunurile proprii, necesare pentru viaţa de zi cu zi. S-a făcut doar o cercetare şi, în ceea ce ne priveşte, în incinta imobilului s-au făcut doar filmări şi planşe foto”, a spus avocatul Dumitru Bădrăgan.

Foto: Cristina Radu / News.ro
Foto: Cristina Radu / News.ro

Întrebat dacă proprietarii clubului Bamboo au informaţii că pe acoperişul clădirii ar fi fost puse substanţe inflamabile, avocatul a spus: „Nu am regăsit astfel de informaţii în dialogul pe care îl avem cu anchetatorii. În măsura în care au parvenit astfel de date, bănuiesc că tot domnul procuror le poate confirma sau infirma. Din punctul meu de vedere, nu sunt confirmate în acest moment”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Avocatul a mai spus că există o probabilitate „extrem de ridicată” ca incendiul să nu fi izbucnit pur şi simplu, ci ar fi existat „o situaţie privitoare la punerea acelui foc”.

"Nu ne referim la acoperişul care să fi fost stropit cu substanţe, ci la prezenţa unor persoane necunoscute în zona în care ulterior s-a dovedit, din punctul nostru de vedere, a fi locul din care s-a propagat incendiul”, a precizat avocatul.

În legătură cu înregistrările video din clubul Bamboo, avocatul a spus că urmează să se facă o expertiză IT, pentru a se vedea dacă se poate folosi ce mai este în memoria aparatelor.

Avocatul a mai spus că proprietarii clubului urmează să ia legătura cu reprezentanţii Primăriei Sectorului 2, pentru a discuta despre utilajele care ar urma să fie trimise la club pentru îndepărtarea elementelor metalice ale clădirii, astfel încât anchetatorii să poată face cercetarea la faţa locului.

Întrebat dacă proprietarii clubului ar putea să plătească utilajele necesare pentru a îndepărta acoperişul prăbuşit, în condiţiile în care Primăria Sectorului 2 nu are fonduri să le închirieze de la o firmă, avocatul a spus: „În măsura în care vor fi necesare astfel de lucrări, vor fi suportate, bănuiesc, de proprietari. Până la urmă, interesul nostru este să se realizeze acea expertiză şi, de asemenea, să fie asigurat un acces în siguranţă în incintă”.

Viceprimarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, a declarat joi, pentru News.ro, că Primăriei i s-a solicitat sprijinul pentru îndepărtarea elementelor metalice după prăbuşirea acoperişului clubului Bamboo în incendiul din noaptea de 20 spre 21 ianuarie. El a precizat că Primăria Sectorului 2 poate acorda sprijin doar cu utilajele şi cu angajaţii proprii, neavând fonduri pentru a plăti o firmă care să aibă utilaje specifice pentru astfel de intervenţii.

La Bamboo au fost joi atât anchetatorii pentru a face cercetarea la faţa locului în zona anexelor din complex, printre care şi la un imobil al lui Joshua Castellano, clădire care a fost sigilată în urma incendiului, cât şi specialiştii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX), care au fost solicitaţi să facă o expertiză.

Directorul INSEMEX, George Găman, a declarat joi că cercetarea la clubul Bamboo va fi făcută când se va permite accesul în condiţii de siguranţă, iar aceasta va fi relevantă în expertiză, care ar putea dura câteva luni.

Structura de rezistenţă a clubului Bamboo va fi dezafectată total pentru a permite anchetatorilor să efectueze cercetarea la faţa locului, a anunţat Inspectoratul de Stat în Construcţii, decizia fiind luată în urma unei expertize tehnice care a stabilit că există un risc major ca structura să se prăbuşească.

"După evaluarea structurii de rezistenţă, s-a constatat posibilitatea crescută ca aceasta să se prăbuşească. În aceste condiţii, ISC îşi însuşeşte recomandarea făcută de expertul tehnic, şi anume dezafectarea totală a acesteia. Pe durata acestor lucrări, se va ţine cont atât de instrucţiunile de lucru elaborate de expertul tehnic, cât şi de necesitatea conservării eventualelor probe de la faţa locului", a anunţat joi Inspectoratul de Stat în Construcţii.

Procurorii au deschis în 21 ianuarie dosar penal în cazul incendiului din clubul Bamboo, fiind începută urmărirea penală in rem pentru distrugere din culpă, având ca urmare vătămarea mai multor persoane.

În urma incendiului din Clubul Bamboo, 44 de persoane au ajuns la şase spitale din Capitală, pentru îngrijiri medicale, dintre care miercuri mai erau internate două la Spitalul Floreasca.

Anchetatorii au declarat că, din datele de până acum, nu există indicii ca incendiul să fi fost declanşat de o mână criminală.

Cătălin Dancu, avocatul reprezentanţilor clubului Bamboo, a declarat că incendiul care a mistuit clubul a fost pus, el argumentând cu faptul că angajaţi ai clubului ar fi semnalat prezenţa unor persoane necunoscute în zona fostei săli de fitness a localului, folosită ulterior ca depozit.

Joshua Castellano, fondatorul clubului Bamboo, a declarat, luni, după ce a fost audiat la Poliţia Capitalei, că focul nu ar fi pornit nici de la instalaţia electrică, refăcută în totalitate după tragedia din Colectiv, nici de la o ţigară. El a precizat că nu a putut face asigurare, întrucât nu avea încă autorizaţie de la ISU, dar urma să o obţină până la 30 iunie.

Incendiul din Clubul Bamboo a fost anunţat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă sâmbătă 21 ianuarie, la ora 03.32, iar primele echipaje de intervenţie au ajuns la faţa locului la ora 03.47, potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Peste 260 de pompieri au intervenit pentru stingerea incendiului violent, care a cuprins o suprafaţă de aproximativ 3.000 pătraţi, distrugând clubul Bamboo în totalitate, incendiul fiind declarat stins în 23 ianuarie, după 57 de ore de la sosirea echipajelor ISU. Pompierii au retras în 25 ianuarie de la clubul Bamboo ultimul echipaj de supraveghere.

Clubul Bamboo a fost fondat în urmă cu 15 ani de Joshua Castellano.

În iunie 2005, clubul Bamboo a mai ars din temelii, iar atunci Joshua Castellano spunea că "singurul vinovat este natura". Cătălin Botezatu, acţionar în 2005, acuza faptul că focul a fost pus intenţionat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.