Echipa românească de avocaţi şi IT-işti Legal Shapers a câştigat Premiul I la Global Legal Hackathon 2019, cel mai mare hackathon pe teme juridice din lume, care a avut loc în 54 de oraşe din peste 20 de ţări şi a reunit peste 6.000 de participanţi din domeniile juridic, IT şi din mediul business. Premiul a fost decernat în weekend la New York, unde proiectul românesc Lawrelai, un consultant juridic de călătorii, a impresionat juriul internaţional, care a acordat Premiul I pentru categoria „Improving the Business of Law”.
Aplicaţia Lawrelai (Law related AI), uşor accesibilă prin intermediul Facebook Messenger, este primul consultant juridic de călătorii. Ideea a fost prezentată în premieră la Bucureşti în cadrul ediţiei locale a Global Legal Hackhaton România 2019, organizată în luna februarie.
Succesul aplicaţiei Lawrelai în faţa juriului internaţional este rezultatul muncii echipei Legal Shapers, care a dezvoltat o soluţie cu acoperire globală şi o componentă gratuită de răspunsuri juridice cu privire la cele mai frecvente situaţii cu care ne putem confrunta în timpul unei călătorii în străinătate. În cazul unei urgenţe imediate, Lawrelai oferă asistenţă juridică personalizată contra-cost, punând la dispoziţia utilizatorilor consultanţă profesională prin intermediul partenerilor locali.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Echipa Legal Shapers, care a reprezentat România în ediţia globală din New York este formată din avocaţii Roxana Pistolea (associate Clifford Chance Badea), Roxana Mihaela Catea (Senior Associate Ţuca Zbârcea şi Asociaţii), Tudor Colţan (Senior Associate Suciu Popa) şi specialiştii IT Petruş Bălaşa şi Eduard Mirică.
Mădălina Hristescu, partener fondator Hristescu şi Asociaţii, care a organizat ediţia locală Global Legal Hackathon România 2019, a fost prezentă la ediţia finală GLH din New York.
„Ne bucură enorm faptul că o echipă românească a reuşit să demonstreze forţa acestei ediţii, pe care am simţit-o de la momentul primului pitch de idei din deschiderea evenimentului. Ideea câştigătoare este una extrem de accesibilă, care acoperă o zonă de interes extrem de vastă, venind cu soluţii atât pentru mediul business, cât şi pentru cetăţenii obişnuiţi, prin reunirea inteligenţei juridice şi a inteligenţei artificiale în acelaşi pachet. Promisiunea de la care am pornit, de la prima ediţie a GLH în Romania din 2018, a fost să punem la aceeaşi masă specialişti din domeniul IT, juridic şi nu numai, pentru a găsi soluţii ale problemelor noastre comune. Iar victoria de la New York a echipei româneşti, Legal Shapers, ne demonstrează încă o dată capacitatea, creativitatea şi potenţialul tinerilor români”, a declarat Mădălina Hagima.
„Cred că un produs ca Lawrelai, care furnizează ajutor personalizat pentru probleme comune de natură legală în deplasările în străinătate, ar putea să aibă un impact imediat la nivel global”, a declarat Esther Dediashvili, membru al juriului. Esther Dediashvili este Legal Knowledge Manager and Head of Legal Technology Implementation at FBC & Co (Israel).
La rândul lui, David Fisher, fondatorul Global Legal Hackathon, a declarat: „Felicitări echipei Legal Shapers şi întregii Românii! Aplicatia LAWrelai de servicii de consultanta juridică pentru turiştii străini a fost foarte deosebita şi captivanta. Soluţia lor este cel mai bun exemplu al importantei pe care Global Legal Hackathon o acorda prezentării celor mai noi şi creative soluţii juridice tehnologice din lume.“
România a concurat la New York alături de alte unsprezece echipe puternice din lume, echipele finaliste venind din ţări precum China, Germania, Australia, Italia, SUA.
Global Legal Hackathon este o competiţie internaţională care promovează inovaţia tehnologică în domeniul juridic la nivel mondial.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.