Secţia pentru procurori a CSM a dat aviz negativ marţi pentru Gabriela Scutea şi Giorgiana Hosu, propuse la conducerea Parchetului General şi a DIICOT.
În data de 11 februarie 2020, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în urma derulării interviurilor programate, a avizat propunerile ministrului justiţiei de numire în funcţiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, astfel: doamna GABRIELA SCUTEA pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – aviz negativ; domnul CRIN NICU BOLOGA pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – aviz pozitiv; doamna GIORGIANA ELENA HOSU pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – aviz negativ”, a transmis CSM.
Avizul CSM este consultativ.
Avizele vor fi transmise către Ministerul Justiţiei.
Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei înaintează propunerile Preşedintelui României, în vederea numirii în funcţiile de conducere.
"Am ales candidaţii care au prezentat simultan competenţă şi experienţă. M-am ferit de experimente, pentru că situţia în care se află Ministerul Public nu permite experimente", a declarat ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu, la momentul anunţării candidaturilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.