Săptămâna aceasta încep audierile în dosarul care vizează infracţiunea de folosirea funcţiei în scop sexual în dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 şi poliţiştii fac cercetări in rem, în urma anchetei jurnalistice în care mai multe tinere îl acuză de hărţuire pe profesorul Alfred Bulai de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA). Seria audierilor va debuta cu audierile victimelor şi ale martorilor din dosar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Surse judiciare afirmă că săptămâna aceasta vor avea loc primele audieri în dosarul deschis în urma apariţiei în spaţiul public a investigaţiei jurnalistice în care mai multe tinere îl acuză de hărţuire sexuală pe profesorul de la SNSPA Aflred Bulai.

Conform surselor citate, pe lângă cele 20 de e-mailuri primite anterior, procurorii au primit încă un mesaj electronic considerat de interes pentru dosar. În urma apelului public făcut de anchetatori ca aceia care au date despre faptele din cadrul SNSPA să îi contacteze, s-au adunat, astfel, 21 de e-mailuri. Procurorii au subliniat că nu toate sunt reclamaţii sau sesizări.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Primii chemaţi la audieri vor fi victimele şi martorii, pentru ca anchetatorii să poată stabili dimensiunea fenomenului reclamat public.

Deocamdată, ancheta se desfăşoară in rem, nicio persoană nefiind pusă sub acuzare.

Sociologul Alfred Bulai, profesor şi cunoscut analist politic la TV, în vârstă de 61 de ani, le cere studentelor să se dezbrace în faţa lui, în practică, în camera unde este cazat şi unde le cheamă să le ofere feedback academic, a scris, în urmă cu o săptămână, site-ul de investigaţii snoop.ro, după ce a discutat cu 18 victime şi martori din perioada 1995-2024 despre comportamentul profesorului de-a lungul carierei sale de aproape trei decenii, dintre care mai mult de 20 de ani în SNSPA.

Poliţia Capitalei a deschis un dosar de cercetare penală pentru ”folosirea funcţiei în scop sexual”, după acuzaţiile aduse profesorului Alfred Bulai, iar, marţi, acesta a fost suspendat din toate activităţile didactice şi din toate funcţiile deţinute la SNSPA. De asemenea, instituţia anunţa, marţi, că a luat act de cererea sa de pensionare, începând cu 1 octombrie, dar ancheta Comisiei de Etică va continua, ”cu sau fără participarea” profesorului.

Procurorii care instrumentează dosarul au făcut apel la persoanele care au informaţii cu privire la acest caz să contacteze Ministerul Public. Instituţia sublinia că există, potrivit legii, mijloace pentru protejarea victimelor, dar şi a martorilor în astfel de situaţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.