Asocierea româno – bulgară care face lucrările pe lotul 2 al Autostrăzii Ploieşti – Buzău, Mizil – Pietroasele, este vizată de percheziţii. Asocierea ar fi escavat cantităţi mari de pământ fără a obţine licenţă de exploatare a solului de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi fără a achita redevenţa datorată statului român pentru cantitatea de pământ excavată. Prejudiciul produs prin neplata redevenţei se ridică la de 750.000 de lei.
Procurorii Secţiei de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au făcut, joi, două percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţul Buzău, la sediul social şi la punctele de lucru ale unei persoane juridice.
”Investigaţiile vizează o persoană juridică din Bulgaria, care - prin intermediul unei societăţi înfiinţate în Bucureşti - a desfăşurat lucrări de construcţie ale autostrăzii Ploieşti – Buzău, Lot 2, Mizil - Pietroasele, km 21+000 – km 49+350, lucrări efectuate în asociere cu o altă firmă. Cu ocazia acestor lucrări a fost necesară excavarea unor cantităţi importante de pământ din zonele adiacente autostrăzii, realizând aşa-zisele «gropi de împrumut»”, a transmis, joi, Parchetul Genrral, într-un comunicat de presă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sursa citată a precizat că activitatea de excavare a fost efectuată fără a obţine în prealabil licenţă de exploatare a solului de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi fără a achita redevenţa datorată statului român pentru cantitatea de pământ excavată, activitate desfăşurată din octombrie 2022 până în prezent.
”Totodată, în cauză va fi efectuată o cercetare la faţa locului împreună cu specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Administraţiei Naţionale “Apele Române”, Gărzii Naţionale de Mediu, precum şi specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică”, a mai transmis sursa citată.
Potrivit acesteia, activităţile au fost realizate într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă, în concurs cu infracţiunea de utilizarea resurselor de apă în diferite scopuri, fără autorizaţia de gospodărire a apelor şi cu infracţiunea de exploatarea sau întreţinerea lucrărilor construite pe ape ori în legătură cu apele, desfăşurarea activităţii de topire a teiului, cânepii, inului şi a altor plante textile, de tăbăcire a pieilor şi de extragere a agregatelor minerale, fără autorizaţia de gospodărire a apelor.
Procurprii menţionează că prejudiciul în cauză este de aproximativ 750.000 de lei, reprezentând plata redevenţei datorată statului român pentru cantitatea de pământ excavată.
Lotul 2 este realizat de asocierea românp-bulgară Coni – Trace.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat, în februarie, că stadiul lucrărilor era la 45% pe tronsonul 2 Ploieşti – Buzău al Autostrăzii A7 şi îşi doreşte ca în luna octombrie acestea să fie date în circulaţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.