UNJR, AMR, AJADO şi APR solicita Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Justiţiei să adopte de urgenţă o strategie comună şi unitară de combatere a efectului pandemiei de COVID-19 în instanţe şi parchete şi să ia toate măsurile necesare pentru a ajuta instanţele şi parchetele în această perioadă, în condiţiile creşterii accentuate a riscului de contaminare. Reprezentanţii magistraţilor afirmă că unele instanţe se află deja în situaţii limită din cauza lipsei de personal, ca urmare a îmbolnăvirilor şi a contactelor directe cu persoanele îmbolnăvite, ce au determinat măsuri de izolare şi carantinare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 ”În prezent nu există un cadrul legal special, care să permită adoptarea unor măsuri procedurale derogatorii de la dreptul comun pe perioada crizei sanitare generate de pandemia COVID-19. De asemenea, până în prezent nu a fost adoptată o strategie unitară la nivelul sistemului judiciar, de combatere a efectelor pandemiei în instanţe şi parchete, acestea fiind nevoite să se descurce pe cont propriu. Măsurile luate de instanţe şi parchete au fost diferite şi au depins nu doar de abilităţile manageriale ale conducătorilor lor, ci şi de factori externi, precum creşterea procentului de infectare a populaţiei, volumul de activitate, resursele umane disponibile, condiţiile de muncă sau gradul de implicare şi disponibilitatea din partea altor instituţii ale statului cu competenţe precise, în special a Direcţiei de Sănătate Publică”, argumentează asociaţiile.
 Acestea precizează că după starea de urgenţă, toate dosarele suspendate pe o perioadă de 2 luni au fost repuse pe rol, adăugandu-se celor înregistrate în aceeaşi perioadă şi celor generate de măsurile luate de autorităţi în pandemie. Ca atare, volumul de muncă a crescut, fiind mai mare decât cel normal, iar acesta trebuie gestionat, în lipsa oricăror derogări, ca şi cum situaţia de fapt ar fi una normală. 
  
”Din păcate, însă, situaţia nu este deloc una normală, ci una excepţională, ce se agravează de la o zi la altă, iar atitudinea de ignorare a acesteia, atât de către Consiliul Superior al Magistraturii, cât şi de către Ministerul Justiţiei, este intolerabilă, lăsând întreaga povară a consecinţelor pandemiei şi întreagă responsabilitate la nivelul instanţelor şi parchetelor, al conducerilor acestora, al judecătorilor, procurorilor, grefierilor, personalului în general.  Prin susţinerea unei strategii de tipul “fiecare pe cont propriu”, Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Justiţiei s-au derobat de responsabilităţile ce le revin, afectând în acest mod nu doar buna desfăşurare a activităţii în instanţe şi parchete, ci şi dreptul de acces la justiţie în condiţii de egalitate şi de siguranţă al miilor de cetăţeni citaţi în fiecare zi la instanţe şi parchete”, argumentează magistraţii.
Ei susţin că, în lipsa oricărui cadru administrativ şi legal specific situaţiei şi în condiţiile în care numărul îmbolnăvirilor judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar şi conex, funcţionarilor publici creşte de la o zi la altă, fiecare instanţă sau parchet ia măsurile pe care le consideră potrivite, în limită posibilităţilor concrete de care dispune în situaţia data, creând, însă, în acest mod, instabilitate, incertitudine şi lipsa egalităţii în faţa legii. 
  
 Unele instanţe au anunţat deja suspendarea judecării cauzelor cu excepţia celor urgente, în alte instanţe se preschimbă termene sau se acordă termene lungi de judecată ori, dimpotrivă, se gestionează în continuare şedinţe cu zeci pe dosare pe fiecare termen. 
  
 Instanţele şi parchetele mici sunt în mod deosebit afectate, deoarece îmbolnăvirea personalului, şi aşa în număr redus, pune în pericol pur şi simplu posibilitatea de funcţionare a acestora. 
  
 De asemenea, lipsa unui protocol între Ministerul Justiţiei şi Direcţia de Sănătate Publică privind anchetele epidemiologice şi strategia de testare în instanţe şi parchete a creat grave sincope în cooperarea dintre DSP şi instanţe. 
  
 ”Efectele pandemiei afectează atât personalul din justiţie, cât şi pe cei care au contact cu aceştia – judecători, procurori, grefieri, personal auxiliar, conex, funcţionari publici, avocaţi, cetăţeni – fiind, aşadar, imperativă dezvoltarea unei strategii comune care să cuprindă cadrul de acţiune şi liniile directoare pentru măsurile specifice la nivel local„, subliniază asociaţiile. care invocă  recomandările cuprinse în documentul OSCE – ODIHR (Office for Democratic Institutions and Human Rights) emis în luna octombrie 2020, ”Functionarea instanţelor în perioadă pandemiei cu Covid-19”. 
” În consecinţă, asociaţiile semnatare solicita Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Justiţiei să adopte de urgenţă o strategie comună de combatere a efectului pandemiei de COVID-19 în instanţe şi parchete, să aibă un dialog constant cu instanţele şi parchetele pe această temă şi să ia toate măsurile necesare pentru a le ajuta, unele dintre acestea fiind deja în situaţii limită. În acelaşi timp, asociaţiile semnatare îţi exprimă întreaga disponibilitate de a sprijini în orice mod posibil toate eforturile în acest sens, conchid UNJR, AMR, AJADO şi APR.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.