Arhitectul şef al Primăriei Baia Mare, Mircea Dinculescu, a fost trimis în judecată de DNA, care îl acuză de luare de mită după ce ar fi primit 300 de euro şi 100 de lei dintr-o sumă totală de 37.750 de lei pe care ar fi pretins-o de la un om de afaceri ca să îi dea avize favorabile pentru o construcţie neconformă.
Procurorii DNA de la Biroul Teritorial Baia Mare l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Mircea Dinculescu, la data faptei arhitect şef în cadrul Primăriei Baia Mare, pentru luare de mită, în formă continuată.
Alături de acesta va fi judecat în stare de libertate Florinel Mihăiţă Vaida, om de afaceri, pentru dare de mită, în formă continuată.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În rechizitoriul transmis judecătorilor, procurorii DNA arată că, în perioada 2015-2016, Mircea Dinculescu, în calitate de arhitect şef, a pretins de la omul de afaceri Florinel Mihăiţă Vaida bani şi bunuri în valoare totală de 37.750 de lei, din care a primit 300 de euro şi 100 de lei.
Foloasele respective, notează anchetatorii, au fost pretinse şi primite de Dinculescu pentru facilitarea obţinerii avizelor necesare pentru un imobil construit de omul de afaceri în municipiul Baia Mare.
DNA arată că arhitectul şef avea cunoştinţă despre faptul că omul de afaceri nu respectase proiectul de construcţie, că modificase proiectul de structură şi despre alte aspecte care impuneau demolarea construcţiei.
În dosar, anchetatorii au pus sechestru asigurător şi au indisponibilizat suma de 1.350 de lei, bani ce-i aparţin lui Dinculescu, în vederea confiscării speciale.
Dosarul a fost trimis pentru judecare Tribunalului Maramureş, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză. În acest caz, procurorii au colaborat cu Direcţia Generală Anticorupţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.