Aproape 3.500 de persoane au fost puse sub acuzare în primele trei luni ale anului, în dosare în care se fac cercetări pentru aproximativ 5.700 de infracţiuni economico-financiare, peste 520 de milioane de lei fiind puşi sub sechestru şi recuperaţi de la suspecţii din aceste cauze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Române, în primele trei luni ale acestui an, poliţiştii de la investigarea criminalităţii economice au constatat 5.702 infracţiuni, pentru care sunt suspectate 3.495 de persoane. Dintre persoanele puse sub acuzare, 49 au fost arestate preventiv, nouă au fost plasate în arest la domiciliu şi 220 sunt cercetate sunt control judiciar.

În dosarele în care se fac cercetări pentru fraude economico-financiare, din valoarea prejudiciilor create s-au recuperat, din conturi bancare sau prin măsuri asigurătorii, 525.733.670 de lei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Poliţiştii au dat şi 3.642 de amenzi, în valoare de 9.984.000 de lei, în urma controalelor făcute în primele trei luni ale anului.        

Acţiunile au fost coordonate de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi au vizat fraudele intracomunitare şi cele care se comit cu ocazia achiziţiei, importului, producţiei, transportului şi comercializării produselor accizate, printre care carburanţi, uleiuri minerale, tutun şi alcool. De asemenea, acţiunile au fost făcute în cadrul anchtelor care au vizat fapte de corupţie, contrafaceri de mărfuri, infracţiuni din domeniul achiziţiilor publice şi a celor care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, a precizat Poliţia Română.

În urma acţiunilor „In ours sites 2017”, pentru descoperirea şi investigarea infracţiunilor comerciale în mediul online, au fost înregistrate 254 de dosare penale, dintre care 95 la regimul proprietăţii intelectuale, 88 pentru înşelăciune şi 33 pentru evaziune fiscală. Poliţiştii au identificat şi cercetează 106 persoane pentru comiterea acestor fapte penale.

Din valoarea totală a prejudiciului creat prin acest gen de infracţiuni au fost recuperaţi 2.864.000 de lei şi au fost indisponibilizate mărfuri în valoare de peste 175.000 de lei.

Pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu mărfuri alimentare provenite din import sau din achiziţii intracomunitarea, în urma acţiunilor „Interconect 2017” au fost constatate 545 de infracţiuni, dintre care 146 fapte de evaziune fiscală. Poliţiştii au dat şi 13.311 de amenzi în valoare de peste 8,9 milioane de lei şi au indisponibilizat mărfuri de peste 600.000 de lei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.