Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul a cinci foşti şi actuali funcţionari publici care ar fi comis fals în declaraţii întrucât nu au declarat venituri în cuantum total de peste 480.000 de lei.
Agenţia Naţională de Integritate arată, într-un comunicat de presă transmis luni, că a constatat indicii referitoare la săvârşirea de fals în declaraţii, în cazul a cinci persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010.
Astfel, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la posibila săvârşire de către Mihai Marius Gheorghe , funcţionar public cu statut special în cadrul Poliţiei Române, a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat venituri încasate din premii şi jocuri de noroc în valoare de 4.446 Lei, venituri din activităţi independente în valoare totală de 2.192 Lei, bunuri imobile reprezentând un apartament, bunuri mobile reprezentând un autovehicul, precum şi datorii, reprezentând un credit bancar în valoare de 271.414 Lei, în declaraţiile de avere depuse în perioada exercitării funcţiei publice.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Totodată, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul lui Nicolae Cristian Berechet, funcţionar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, tot pentru o posibilă infracţiune de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat veniturile încasate din premii şi jocuri de noroc în valoare de 20.528 Lei, în declaraţiile de avere depuse în perioada exercitării funcţiei publice.
În cazul lui Felician Rodina, agent principal de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la un posibil fals în declaraţii, întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în valoare de 14.714 Lei, în declaraţiile de avere depuse în perioada exercitării funcţiei publice.
Totodată, a fost sesizat PICCJ în ceea ce îl priveşte pe Nicolae Cismaru, fost funcţionar public cu statut special în cadrul Poliţiei Transporturi Feroviare Curtici, care ar fi făcut fals în declaraţii întrucât nu a declarat veniturile încasate din profesii libere şi comerciale în sumă totală 55.460 Lei, din dividende în sumă totală de 4.246 Lei şi din jocuri de noroc în valoare de 106 Lei, în declaraţiile de avere depuse în perioada exercitării funcţiei publice.
Adrian Florin Hopşa, consilier judeţean în cadrul CJ Neamţ, ar fi făcut fals în declaraţii întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc şi dobânzi în valoare de 108.798 Lei, în declaraţiile de avere depuse în perioada exercitării funcţiei publice. Şi în cazul său, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.