Agenţia Naţională de Integritate (ANI) afirmă că în Raportul GRECO publicat joi se arată că ”România are în vigoare un sistem solid pentru declararea averii şi intereselor" şi se recomandă ca declaraţiile de avere şi interese ale persoanelor cu funcţii executive de conducere” să fie verificate efectiv şi substanţial în mod regulat” de către Agenţie.
ANI arată, într-un comunicat de presă transmis joi, că, potrivit celui mai recent Raport al Grupului de State împotriva Corupţiei (GRECO), ”Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi-a continuat activitatea pentru evaluarea declaraţiilor de avere şi de interese, care în prezent sunt transmise online, prin intermediul unei platforme electronice, şi determinarea situaţiilor de averi nejustificate, conflicte de interese şi incompatibilităţi".
Potrivit ANI, echipa de evaluare GRECO punctează faptul că legislaţia în materia integrităţii este disparată într-o serie de acte normative, cadrul legal de integritate existent necesitând ”o mai mare claritate, coerenţă şi predictibilitate". În acelaşi sens, documentul aminteşte şi faptul că Raportul Comisiei Europene din 2022 ”Rule of Law" cu privire la Români, reţine faptul că peisajul legislativ al integrităţii rămâne fragmentat şi necesită actualizare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Având în vedere acestea, experţii GRECO recomandă «efectuarea unui studiu analitic cuprinzător al cadrului legal de integritate existent şi, în lumina constatărilor sale, revizuirea cadrului actual de integritate pentru a spori claritatea, coerenţa şi caracterul complet al acestuia». Totodată, experţii Grupului de State împotriva Corupţiei recomandă ca «declaraţiile de avere şi interese ale persoanelor cu funcţii executive de conducere să fie verificate efectiv şi substanţial în mod regulat de către Agenţia Naţională de Integritate»", adaugă reprezentanţii ANI.
De asemenea, Agenţia arată că Raportul GRECO apreciază implementarea de către ANI a sistemului informatic PREVENT, care are ca scop prevenirea conflictelor de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică. În acest sens, experţii GRECO consideră sistemul PREVENT ca fiind o bună practică, una care poate fi replicată în alte state.
”În acelaşi timp, raportul GRECO salută intrarea în vigoare a Legii nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public, prin care Agenţia Naţională de Integritate a fost desemnată canal extern de raportare – autoritate competentă să primească raportări privind încălcări ale legii. În contextul încredinţării de noi sarcini şi responsabilităţi, dar şi având în vedere sarcina ANI de gestionare a sistemului declarării averii şi intereselor, Raportul GRECO punctează faptul că este necesară «alocarea de resurse financiare, umane, administrative suplimentare şi resurse materiale» Agenţiei”, mai scrie în comunicat.
Raportul GRECO aferent rundei a cincea de evaluare privind România, Prevenirea corupţiei şi promovarea integrităţii la nivel central (funcţii executive de conducere) şi la nivelul instituţiilor de punere în aplicare a legii, a fost adoptat în cadrul celei de-a 94-a Reuniuni Plenare şi dat publicităţii joi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.