Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a trei funcţionari din Ministerul de Interne, Ministerul Transporturilor şi APIA.
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa unor indicii referitoare la posibila săvârşirea de către SUCIU CORINA, funcţionar public în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul judeţean Maramureş şi fost funcţionar public în cadrul Primăriei Mun. Baia Mare, a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal.
”În calitate de funcţionar public în cadrul Primăriei Mun. Baia Mare, a avizat o serie de autorizaţii şi solicitări de prelungire a autorizaţiilor de transport persoane eliberate de Primărie pentru vehicule aparţinând societăţii în cadrul căreia mama persoanei evaluate deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator. De asemenea, aceasta a avizat în perioada 2017-2018 o serie de acte adiţionale la Contractul de atribuire în gestiune delegată a serviciului de transport persoane, încheiat în anul 2011 între Primăria Mun. Baia Mare (în calitate de concedent) şi societatea anterior menţionată, având ca obiect executarea serviciului de transport persoane, numai de către transportatori autorizaţi de autoritatea de autorizare”, arată ANI.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cu privire la existenţa unor indicii referitoare la posibila săvârşirea de către SUCIU CORINA a infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 din Codul Penal.
”Astfel, în declaraţiile de interese completate începând cu anul 2012, persoana evaluată nu a menţionat contractul încheiat între Primăria Mun. Baia Mare şi societatea la care mama acesteia deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator”, precizează Agenţia. Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 107.116 Lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Goran Mihai, fost funcţionar public cu statut special în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei publice cu statut special.
”Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către GORAN MIHAI împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei publice cu statut special”, arată comunicatul ANI.
În cazul lui DEUŞAN MARINA DANIELA, director al Direcţiei Avizare din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ANI arată că în exercitarea atribuţiilor de director al Direcţiei Avizare din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, a avizat o împuternicire acordată reprezentantului Ministerului Transporturilor, în baza căreia s-a aprobat numirea persoanei evaluate în funcţia de membru provizoriu al Consiliului de Administraţie al Metrorex, începând cu data de 24.12.2020.
Ulterior, urmare a hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor Metrorex adoptată în baza împuternicirii, a fost stabilită remuneraţia membrilor provizorii ca fiind formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară în cuantum de 5.345 Lei brut. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 79, alin. (1), lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 161/2003, coroborat cu prevederile art. 445 şi art. 463 din O.U.G. nr. 57/2019, afirmă ANI.
Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum şi despre existenţa diferenţelor semnificative.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.