Procurorii constănţeni au început o anchetă penală in rem la Penitenciarul Poarta Albă după un control făcut de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) în urma căruia s-au găsit mai multe nereguli legate de modul în care este tratat Cristian Borcea în detenţie.
Potrivit unui comunicat transmis joi de Avocatul Poporului, în urma anchetei interne făcute de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) s-a descoperit că deţinutul Cristian Borcea a dat telefoane în timpul în care, teoretic, se afla la muncă în cadrul unităţii de deţinere sau în timp ce se făcea apelul deţinuţilor în penitenciar. De asemenea, alte telefoane au fost date de Borcea după ora de stingere, dar şi de pe cartela unui alt deţinut.
În urma verificărilor făcute la Penitenciarul Poarta Albă s-a mai descoperit şi că, de multe ori, Borcea era scos de 2-3 ori pe zi în sectorul de vizite ca să se întâlnească cu avocaţii şi a primit de la apărători pachete care nu au fost înregistrate în fişa de vizită. În plus, el ar fi primit vizite, duminica, şi după ora 16.00, în condiţiile în care, programul era doar până la ora 14.30.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Raportul făcut în urma verificărilor legate de felul în care a fost tratat Cristian Borcea în pernitenciar arată şi că acesta ar fi primit două aparate de fitness, o bicicletă şi o bandă de alergare, care au fost introduse în penitenciar fără să fie înregistrate. În timpul controlului a fost găsit unul dintre aparate, bicicleta de fitness care îi aparţinea lui Borcea şi pe care o foloseau şi ceilalţi deţinuţi, însă nu şi banda de alergare.
„Nu s-a putut stabili cine a adus respectivul aparat, întrucât nu a fost întocmit nici un document în acest sens, însă la acea dată deţinutul Borcea Cristian nu a fost vizitat de către aparţinători”, se arată în răspunsul ANP către Avocatul Poporului.
În urma verificărilor, inspectorii au dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa cu privire la angajaţi ai Penitenciarului Poarta Albă. De asemenea, directorul general al Penitenciarului Poarta Albă, directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii, directorul adjunct pe probleme medicale şi şeful biroului de logistică au fost destituiţi. De asemenea, urmează ca ancheta să se extindă şi cu privire la alţi angajaţi ai penitenciarului care s-ar face responsabili de aceste nereguli, mai arată sursa citată.
Potrivit reprezentanţilor ANP, controlul a fost făcut la sfârşitul anului 2014, iar rezultatele şi măsurile au fost aplicate în ianuarie 2015.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.