Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, a declarat, luni, că urmăreşte cu foarte mare atenţie dezbaterile din Parlament privind legile justiţiei, având "îngrijorări foarte serioase privind propunerile iniţiale ale ministrului Justiţiei".
Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a spus, într-un interviu pentru ziarul Expres de Banat, că este foarte atent la evoluţia pe care o are în Parlament pachetul de legi ale Justiţiei.
”În ceea ce priveşte pachetul de legi ale Justiţiei pregătit iniţial de către ministrul Justiţiei şi prezentat ulterior Parlamentului, urmărim îndeaproape evoluţia şi aşteptăm să vedem ce modificări vor apărea în Parlament şi care va fi forma finală rezultată din comisie. Aşa cum aţi menţionat, avem îngrijorări foarte serioase privind propunerile iniţiale ale ministrului Justiţiei. Motivul îngrijorării noastre este acela că în ultimii 15 ani România a dus o luptă din ce în ce mai credibilă împotriva corupţiei de nivel înalt şi mediu. România a creat independenţă judiciară, a înfiinţat instituţii care se ocupă cu descoperirea infracţiunilor şi a corupţiei, mă refer aici în principal la DNA. În ce priveşte situaţia din regiune, Statele Unite cred că România este ţara cu cea mai credibilă luptă împotriva corupţiei. Desigur, se mai pot face multe lucruri în ceea ce priveşte prevenţia şi educaţia, însă România are rezultate excepţionale în ce priveşte pedepsirea corupţilor”, a declarat ambasadorul SUA.
Hans Klemm a spus că îngrijorările au existat pentru că modificările propuse de ministrul Justiţiei arătau că s-ar putea face paşi înapoi în lupta anticorupţie.
”Am fost îngrijoraţi cu privire la pachetul iniţial de legi prezentat de ministrul Justiţiei, care sugera că s-ar putea face paşi înapoi în privinţa aspectelor menţionate mai devreme şi vă pot spune că urmărim foarte atent ce s-a întâmplat în Parlament săptămâna trecută şi ce se întâmplă săptămâna aceasta şi care va fi forma finală care va ieşi din comisie”, a spus Klemm.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.