Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău în legătură cu fostul director al Regiei Autonome de Transport Bucureşti, Adrian Sorin Mihail, pe care îl acuză de conflict de interese.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către ADRIAN SORIN MIHAIL, a infracţiunii de „conflict de interese" (text în vigoare până la data de 28.07.2017), prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în exercitarea atribuţiilor de serviciu aferente funcţiei de Director General al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (fiind suspendat din funcţia de şef serviciu în cadrul Serviciului Progamare) a îndeplinit acte prin care a obţinut direct un folos patrimonial pentru sine, respectiv a semnat Hotărârea prin care s-a adoptat încetarea suspendării din funcţia de şef serviciu şi totodată numirea sa într-o funcţie superioară (inginer şef) în cadrul Direcţiei Exploatare”, a transmis instituţia.

Adrian Sorin Mihail a lucrat timp de peste 24 de ani în RATB, iar în intervalul ianuarie 2017 - noiembrie 2018 a deţinut funcţia de director general.

În prezent, deţine funcţia de director executiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.