Administratorul a trei firme din Oradea a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală, fiind acuzat că ar fi înregistrat peste 700 de facturi fictive în contabilitate, producând un prejudiciu estimat la peste 26,5 milioane de lei. Au mai fost trimişi în judecată administratorii a şase firme care au emis facturile respective, dar şi una dintre firmele implicate. Procurorii au pus sechestru pe bunuri şi terenuri în valoare de peste 48 de milioane de mei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Procurorii din cadrul al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.F., în vârstă de 53 de ani, administrator al societăţilor L, LC şi LS din mun.Oradea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptele constând în aceea că, mod repetat şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 04.01.2011 – 04.03.2015, în scopul sustragerii de la plata taxei pe valoare adăugată, a înregistrat în evidenţa contabilă financiară şi fiscală a celor trei societăţi un număr de 705 facturi fiscale fictive”, au transmis, joi, procurorii al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Potrivit acestora, facturile reprezentau achiziţii de bunuri (încălţăminte, marochinărie, îmbrăcăminte, accesorii), dar erau fictive, de la un număr de 6 societăţi comerciale de pe teritoriul naţional (5 cu sediul în Bucureşti, una cu sediul în Oradea), care, la rândul lor, pentru a pentru a crea o aparenţă de legalitate, au declarat în mod fictiv achiziţii de la alte societăţi de pe teritoriul naţional cu comportament de tip fantomă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În realitate cele 705 facturi au fost înregistrate în scopul de a sustrage cele trei societăţi comerciale deţinute de inculpat de la plata taxelor datorate, prejudiciind în acest mod bugetul consolidat al statului cu suma totală de 26.579.381 lei, reprezentând TVA dedus nelegal. Din probele administrate în cauză rezultă că bunurile (încălţăminte, accesorii, obiecte de marochinărie) care fac obiectul facturilor din dosar (705 de facturi emise în favoarea celor trei firme din grupul L în perioada 2011-martie 2015) au existat în realitate, ele fiind comercializate direct fie de la furnizorii intracomunitari din Italia societăţii L SRL, fie din complexul comercial D.R. din mun.Bucureşti (bunuri pentru care nu existau documente justificative de provenienţă)”, au mai transmis procurorii.

Potrivit acestora, beneficiarul bunurilor a fost L SRL, iar circuitul documentelor s-a realizat prin interpunerea celor 6 societăţi de tip conductă (administrate de cetăţeni români şi libanezi-complici în cauză), care la rândul lor se aprovizionau cu facturi de la societăţi cu comportament de tip fantomă, care, fie declarau achiziţii intracomunitare de la furnizorii din Italia (în cazul mărfurilor provenite din spaţiul comunitar), fie compensau TVA colectată cu achiziţii fictive de la alte societăţi de tip „fantomă” (în cazul mărfurilor provenite din ţară).

[Scopul urmărit prin interpunerea societăţilor furnizoare de facturi (platforme de facturare) a fost acela de a beneficia societatea L SRL de TVA deductibilă. Ulterior, bunurile achiziţionate de societatea L din spaţiul intracomunitar, respectiv din complexul comercial C.D., erau valorificate prin magazinele proprii. Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei SC L SRL sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, respectiv faţă de inculpaţii CI, LN, MA, ELA, MMK, PG, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală (administratorii societăţilor conductă)[, mai arată procurorii.

Aceştia anunţă că s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe bunurile imobile deţinute de inculpaţi, până la concurenţa valorii prejudiciului de 26.579.381 lei lei, astfel că în perioada 15-17.11.2023, au fost aplicate sechestre pe 3 clădiri nerezidenţiale, 1 apartament, o vilă de locuit, 2 spaţii comerciale şi 19 terenuri situate în Bihor, Giurgiu,Ilfov, Constanţa, Prahova, Călăraşi, Bucureşti, în valoare totală de aproximativ 48 milioane lei, fiind formulată propunere de menţinere a sechestrului.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.