Oficiali din cadrul Protecţiei Civile au invitat rude ale celor 242 de victime ale cutremurului devastator de săptămâna trecută să participe marţi la funeraliile de stat organizate pe ruinele din Amatrice, localitatea cea mai afectată de seism, unde au fost aduse 37 de sicrie, relatează The Associated Press şi AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Multe dintre victimele cutremurului sunt turişti care vizitau această aşezare medievală montană. Corpurile lor, dar şi ale altor victime au fost cerute de rude şi înmormântate în alte părţi sau urmează să fie înmormântate în cadrul unor funeralii private.

Steagurile au fost coborâte din nou în bernă, marţi, în Italia, în a doua zi de doliu naţional, cu ocazia acestei ceremonii solemne pe ruinele Amatrice.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Aceste funeralii, la care sunt aşteptaţi oficiali de stat de rang înalt, urmează să aibă loc la ora locală 18.00 (19.00, ora României), în această localitate care plânge 231 dintre cele 292 de victime confirmate ale cutremurului de miercuri, potrivit ultimului bilanţ al Protecţiei Civile.

 

Serviciul religios va avea loc într-o zonă acoperită, construită în noaptea de luni spre marţi, după ce locuitori din Amatrice au protestat faţă de funeraliile organizate în hangarul unui aeroport din Rieti, la aproximativ 65 de kilometri distanţă.

În total 231 de persoane au murit la Amatrice în urma cutremurului din 24 august, iar 11 la Accumoli. Alte cinci persoane au murit în regiunea vecină Le Marche.

Premierul român Dacian Cioloş urmează să participe la funeraliile de stat din Italia, unde 11 români au murit în urma cutremurului.

Cioloş şi ministrul Muncii Dragoş Pîslaru vizitează marţi regiunea devastată de cutremur, în care trăiesc 8.000-10.000 de români.

Aproximativ 1,3 milioane de români trăiau anul trecut în Italia, potrivit unor estimări. Mulţi români muncesc în agricultură, ca ajutoare în gospodării sau îngrijesc bătrâni.

Echipe în domeniul construcţiilor au ridicat în noaptea de luni spre marţi un complex de corturi care să găzduiască aceste funeralii de stat.

Slujba prevăzută marţi seara, pentru mai mult de 200 dintre cele 292 de victime ale cutremurului, reprezintă a doua ceremonie de funeralii de stat în urma seismului care a făcut una cu pământul trei localităţi în centrul ţării.

Prima ceremonie, organizată sâmbătă, a adus un omagiu victimelor din regiunea Le Marche. Funeraliile de marţi aduc un omagiu victimelor din regiunea vecină Lazio.

Slujba va avea loc la marginea fostului centru al Amatrice, pe locul unui fost azil catolic de bătrâni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.