Volodimir Zelenski a vorbit miercuri la telefon cu Joe Biden, căruia i-a cerut să furnizeze Ucrainei mai multe sisteme de apărare aeriană şi mai mult ajutor pentru producţia proprie de armament, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei ucrainene. La rândul său, Casa Albă a anunţat că Biden va găzdui un summit virtual al Grupului de contact pentru Ucraina, în cadrul căreia se va coordona cu partenerii internaţionali cu privire la asistenţa suplimentară pentru Kiev.
Discuţia dintre Zelenski şi Biden intervine în ziua în care preşedintele ucrainean şi-a expus în parlamentul de la Kiev planul său „pentru victorie”, pe care joi îl va prezenta şi liderilor europeni. Planul pleacă de la premisa unei invitaţii necondiţionate adresate Ucrainei de a adera la NATO, dar are şi o serie de aspecte ale căror detalii rămân secrete.
„Preşedintele Zelenski l-a informat pe preşedintele Biden cu privire la planul său de a obţine victoria asupra Rusiei, iar cei doi lideri au însărcinat echipele lor să se angajeze în consultări suplimentare privind etapele următoare”, anunţă un comunicat al Casei Albe.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Joe Biden a fost primul lider căruia Zelenski i-a prezentat, luna trecută, viziunea Ucrainei pentru încheierea războiului.
Preşedintele Ucrainei i-a mulţumit omologului din SUA pentru noul pachet de apărare în valoare de 425 de milioane de dolari anunţat miercuri de SUA, care include sisteme suplimentare de apărare aeriană şi arme cu rază lungă de acţiune.
„Astăzi (miercuri - n.r.), preşedintele a anunţat un pachet de asistenţă pentru securitate în valoare de 425 de milioane de dolari pentru Ucraina, care include capacităţi suplimentare de apărare aeriană, muniţii aer-sol, vehicule blindate şi muniţii esenţiale pentru a răspunde nevoilor urgente ale Ucrainei”, menţionează comunicatul Casei Albe. „În lunile următoare, Statele Unite vor furniza Ucrainei o serie de capacităţi suplimentare, inclusiv sute de interceptoare de apărare aeriană, zeci de sisteme tactice de apărare aeriană, sisteme suplimentare de artilerie, cantităţi semnificative de muniţie, sute de transportoare blindate de trupe şi vehicule de luptă pentru infanterie, precum şi mii de vehicule blindate suplimentare, toate acestea contribuind la echiparea forţelor armate ale Ucrainei”, detaliază Casa Albă.
Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei ucrainene, Volodimir Zelenski şi Joe Biden au discutat şi despre posibilitatea de a furniza Ucrainei mai multe sisteme de apărare aeriană. „Preşedintele Ucrainei a solicitat accelerarea acestui proces şi consolidarea cooperării în domeniul producţiei de armament. O atenţie deosebită a fost acordată creşterii nivelului de cooperare în domeniul apărării în următoarele luni, instruirii suplimentare a soldaţilor ucraineni şi consolidării sancţiunilor împotriva Rusiei. Volodimir Zelenski a remarcat disponibilitatea Statelor Unite de a consolida în mod semnificativ poziţiile Ucrainei”, spune comunicatul ucrainean.
„Preşedintele Biden l-a informat pe preşedintele Zelenski cu privire la eforturile sale de a spori asistenţa pentru securitate acordată Ucrainei pe durata restului mandatului său. Liderii s-au angajat să intensifice planificarea asistenţei de securitate alături de partenerii internaţionali pentru a se asigura că Ucraina dispune de echipamentele necesare pentru a învinge. Ca parte a acestui efort, în noiembrie 2024, preşedintele Biden va găzdui o reuniune virtuală la nivel de lideri a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, în cadrul căreia liderii se vor coordona cu partenerii internaţionali cu privire la asistenţa suplimentară pentru Ucraina”, anunţă comunicatul Casei Albe.
Summitul Grupului de contact pentru Ucraina - cunoscut şi sub numele de Grupul Ramstein şi care reuneşte circa 50 de parteneri internaţionali - trebuia să aibă loc săptămâna trecută, în Germania, dar a fost amânat după ce preşedintele Joe Biden şi-a anulat participarea, din cauza uraganului Milton care urma să lovească Florida cu o forţă distructivă deosebită.
„Leadership-ul dumneavoastră în unirea lumii, precum şi sprijinul american bipartizan, ne-au permis să rezistăm acestui război şi să protejăm independenţa Ucrainei”, i-a spus miercuri Zelenski lui Biden, care în mai puţin de trei luni va pleca de la Casa Albă. „Suntem recunoscători Americii pentru că ne înţelege nevoile şi ne sprijină în consolidarea Ucrainei pentru a forţa Rusia să se angajeze într-o diplomaţie onestă”, a subliniat Volodimir Zelenski.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...