Preşedintele Volodimir Zelenski a trasat luni seara „sarcini clare” diplomaţiei: să ajungă în toate regiunile lumii cu care a dialogat mai puţin şi să facă Ucraina şi interesele ucrainene „uşor de înţeles”, precizând că se referă la destinaţiile asiatice, dar şi la Africa şi America Latină, regiuni care au fost mai reticente în a sprijini efortul de război al Kievului şi unde Rusia încearcă să-şi extindă influenţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„A fost o zi foarte încărcată - atât în ceea ce priveşte problemele interne, în primul rând apărarea şi securitatea, cât şi politica externă”, le-a spus Zelenski ucrainenilor în mesajul său transmis ca în fiecare seară, în care face bilanţul zilei.

„Am ţinut o şedinţă a Statului Major. Am ascultat rapoartele comandanţilor de direcţie, ale comandantului-şef şi ale şefilor serviciilor de informaţii”, a spus Zelenski precizând că atenţia se concentrează asupra apărării regiunilor Doneţk şi Luhansk, dar şi a sudului ţării, nominalizând regiunea Odesa. „Se acordă o atenţie constantă aprovizionării cu arme, muniţii şi tot ceea ce le oferă luptătorilor noştri putere şi rezistenţă”, a spus Zelenski.

El a menţionat în această privinţă contribuţia Norvegiei, precizând că a avut o convorbire cu prim-ministrul de la Oslo. „Această ţară este unul dintre cei mai mari parteneri ai noştri. Mi-am exprimat recunoştinţa pentru noul pachet de apărare şi pentru noul program de sprijin fără precedent din partea Norvegiei, care este în curs de pregătire pentru aprobare şi care va dura 5 ani - cinci ani de sprijin stabil pentru Ucraina. Norvegia ne ajută cu adevărat să ne consolidăm pe uscat, în cer şi pe mare. Mii de vieţi ucrainene au fost salvate datorită asistenţei norvegiene puternice şi în timp util. Dar sprijinul energetic, politic şi de altă natură din partea prietenilor noştri norvegieni este, de asemenea, important. Vă mulţumim din nou pentru tot acest ajutor!” - a transmis Zelenski.

Preşedintele ucrainean a spus că a mai vorbit şi cu preşedintele ales al Republicii Cipru, pe care l-a felicitat pentru câştigarea alegerilor. „Am discutat despre relaţiile dintre ţările noastre şi am convenit să lucrăm împreună în interesul securităţii comune - a ţărilor noastre şi a întregii Europe” - a precizat Zelenski.

Tot la capitolul contacte diplomatice, el a arătat că a vorbit luni pentru prima dată în istoria relaţiilor bilaterale cu preşedintele Filipinelor. „I-am mulţumit pentru sprijinul acordat în cadrul organizaţiilor internaţionale şi am convenit să ne dezvoltăm relaţiile”, a spus liderul ucrainean.

În acest context, el a anunţat că „este extrem de important pentru Ucraina să aibă relaţii semnificative cu întreaga regiune a Asiei de Sud-Est şi cu fiecare ţară din regiune. Vom merge mai departe în această direcţie”, a subliniat Zelenski înainte de a trasa o „sarcină clară” diplomaţiei ucrainene: să ajungă în toate regiunile lumii în care poziţia Ucrainei nu este încă bine reprezentată, să facă Ucraina şi interesele ucrainene uşor de înţeles pentru toate acele state şi naţiuni cu care Kievul nu are încă legături stabile. „Acest lucru se referă la destinaţiile asiatice, precum şi la Africa şi America Latină”, a precizat Zelenski.

El a subliniat că este un moment în care activitatea diplomatică a Ucrainei este foarte intensă şi totodată crucială pentru ca ţara să poată obţine ceea ce are nevoie pentru a face faţă războiului. „Ajungem la noi acorduri aproape în fiecare zi. Săptămâna trecută a fost deosebit de intensă. Dar cel mai important lucru este să ne asigurăm că fiecare acord încheiat se transformă cât mai curând posibil în provizii concrete pentru apărarea noastră, în interacţiune concretă între state şi în documente concrete semnate”, a punctat Volodimir Zelenski.

El a trecut în revistă rezultatele turneului său european de săptămâna trecută, care l-a dus la Londra, Paris şi Bruxelles.

„Vizita la Bruxelles a fost fără precedent pentru istoria relaţiilor noastre cu Uniunea Europeană. Pentru prima dată, a existat o asemenea atenţie acordată Ucrainei, pentru prima dată, a existat o întâlnire în grup cu toţi liderii europeni, dar şi o serie de convorbiri separate cu liderii europeni, care au fost cât se poate de dinamice, semnificative şi lipsite de politizare excesivă. Cu fiecare lider, am discutat doar acele lucruri care sunt importante pentru relaţiile noastre şi pentru comunitatea europeană în ansamblu. Nu a existat nicio conversaţie lipsită de conţinut”, a precizat Zelenski.

El a subliniat discuţiile avute separat cu preşedintele polonez Andrzej Duda şi cu premierul Morawiecki. „Am discutat despre tancuri şi alte arme de apărare la sol, despre avioane şi alte mijloace de apărare în aer. Am discutat despre situaţia din regiune în general, despre perspectivele pentru acest an. Ca întotdeauna, avem înţelegere deplină cu fraţii noştri polonezi”, a spus Zelenski.

„În aceste săptămâni, maratonul nostru diplomatic continuă. Mâine (marţi - n.r.) are loc o nouă reuniune în format Ramstein (miniştrii apărării din ţările aliate). Ne pregătim pentru el. Şi lucrăm pentru a ne asigura că toate negocierile noastre se reflectă în deciziile de apărare ale partenerilor noştri, atât la Ramstein, cât şi în perioada de dinainte de 24 februarie. De asemenea, sunt planificate noi discuţii şi întâlniri bilaterale. Ne pregătim. Şi facem ca această intensitate a activităţii diplomatice să devină noul standard minim pentru Ucraina”, a anunţat Zelenski. „Să nu uităm: fiecare nou rezultat obţinut pentru Ucraina înseamnă un timp mai scurt până la victorie”, a conchis el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.