Ucraina va riposta după ce un atac cu rachete ruseşti a ucis cel puţin 37 de persoane şi a avariat un spital de copii din Kiev, a declarat luni preşedintele Volodimir Zelenski în timpul unei vizite la Varşovia, unde a semnat un pact de securitate cu Polonia, relatează Reuters.
Rusia a trimis luni dimineaţă, în plină zi, rachete asupra oraşelor din Ucraina, ucigând cel puţin 37 de civili şi avariind semnificativ principalul spital de copii din Kiev, în cel mai grav atac aerian din ultimele luni. Părinţi cu bebeluşi în braţe au ieşit pe stradă în faţa spitalului, ameţiţi şi plângând după atacul aerian care a avut loc - fapt rar - în plină zi. Ferestrele au fost sparte şi panouri au fost smulse, iar sute de locuitori din Kiev ajutau la îndepărtarea resturilor.
Apărarea aeriană a doborât 30 din cele 38 de rachete care au fost folosite în atacul de luni, au declarat forţele aeriene. Cincizeci de clădiri civile, inclusiv clădiri rezidenţiale, un centru de afaceri şi două facilităţi medicale au fost avariate în Kiev, în oraşele centrale Kivoi Rog şi Dnipro şi în două oraşe din est, a declarat ministrul de interne. Dincolo de bilanţul deceselor, sunt peste 125 de răniţi, potrivit presei ucrainene.
O înregistrare video online obţinută de Reuters, a cărei locaţie a fost verificată cu ajutorul clădirilor din filmare, arată o rachetă care cade din cer spre spitalul de copii din Kiev, urmată de o explozie puternică. Serviciul de securitate al Ucrainei a identificat racheta ca fiind o rachetă de croazieră Kh-101.
Potrivit serviciilor de urgenţă, 22 de persoane au fost ucise la Kiev, iar alte 72 au fost rănite după lansarea rachetei principale şi în urma unei alte lovituri care a avut loc două ore mai târziu. Potrivit acestora, resturi din ultima rachetă au lovit şi un alt spital din Kiev, omorând şapte persoane. La spitalul de pediatrie Ohmatdît, au murit cel puţin două persoane, între care o doctoriţă de 30 de ani, iar 16 persoane au fost rănite, inclusiv copii, scrie Ukrainskaia Pravda.
Ministrul sănătăţii a declarat că cinci unităţi ale spitalului de copii, cel mai mare şi cel mai bine echipat din ţară, au fost avariate, iar copiii au fost evacuaţi către alte unităţi.
Imaginile distribuite de oficialii ucraineni arată personalul medical cu halate pătate de sânge şi copii - unii încă conectaţi la aparate medicale - fotografiaţi în afara clădirii împreună cu mamele lor sau cu personalul spitalului.
Do Russians still not understand that Ukraine is probably going to spend 30 years hunting each and every Russian responsible for these things?
— Jay in Kyiv (@JayinKyiv) July 8, 2024
It's likely going to make Mossad look like the Teletubbies.
Children's hospital, Kyiv. pic.twitter.com/nYgz6M1NLV
"A fost înfricoşător. Nu puteam să respir, încercam să îl acopăr (pe copilul meu). Încercam să îl acopăr cu această pânză pentru a putea respira", a declarat Svitlana Kravcenko, în vârstă de 33 de ani, pentru Reuters.
În Krivoi Rog, au fost confirmate 11 decese şi 47 de răniţi, au declarat serviciile de urgenţă.
De asemenea, trei persoane au fost ucise în oraşul Pokrovsk din est, unde rachetele au lovit o instalaţie industrială, a declarat guvernatorul regional.
O persoană a fost de asemenea ucisă în oraşul Dnipro, au declarat oficialii.
ZELENSKI PROMITE O RIPOSTĂ
Aflat la Varşovia, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va riposta şi a făcut apel la aliaţii occidentali ai Kievului să dea un răspuns ferm la acest atac. În timp ce liderii mondiali se pregătesc să meargă la summitul NATO care începe marţi la Washington, Zelenski le-a cerut aliaţilor Kievului să reacţioneze după atacul de luni.
"Vom riposta, vom da un răspuns puternic din partea noastră Rusiei, cu siguranţă. Întrebarea pentru partenerii noştri este: pot (şi) ei să răspundă?" a declarat Zelenski în timpul unei conferinţe de presă comune cu premierul polonez Donald Tusk, care a început cu un minut de reculegere pentru victime.
Kievul a iniţiat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU în legătură cu atacul, a spus Zelenski. Preşedinţia Consiliului este deţinută, însă, de Rusia.
"Aş dori, de asemenea, să aud de la partenerii noştri (despre) o mai mare rezilienţă şi un răspuns ferm la lovitura pe care Rusia a dat-o din nou poporului nostru, teritoriului nostru, copiilor noştri", a spus Zelenski.
Preşedintele ucrainean a declarat că Kievul doreşte să poată să utilizeze arme furnizate de partenerii săi pentru a lovi centrele din Rusia de unde au fost lansate atacurile. "Cred că, ne-ar plăcea foarte mult să primim o astfel de decizie de la partenerii noştri", a subliniat el. "Sau poate ei ar dori să vadă din nou astfel de lovituri?", a punctat Zelenski.
El a mai spus că Ucraina aşteaptă măsuri concrete din partea partenerilor săi occidentali pentru a-şi consolida apărarea aeriană şi a-şi proteja sectorul energetic.
La rândul său, premierul polonez Donald Tusk a declarat că Polonia este deschisă ideii de a doborî rachetele ruseşti care se îndreaptă spre teritoriul NATO în timp ce acestea se află încă deasupra solului ucrainean. "Avem nevoie de o cooperare clară în cadrul NATO aici, deoarece astfel de acţiuni necesită o astfel de responsabilitate comună a NATO... suntem deschişi la aceasta, logica indică faptul că aceasta ar fi absolut o acţiune mai eficientă", a spus el.
Acordul de securitate pe care Ucraina l-a semnat luni cu Polonia este cel de-al 21-lea astfel de pact semnat de Kiev cu ţări precum Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Germania.
Oficialii au declarat anterior că aceste acorduri nu au puterea pactului de apărare reciprocă dintre statele NATO, ci reprezintă promisiuni de a furniza Ucrainei arme şi alte ajutoare pentru a-şi consolida propria securitate şi a descuraja orice invazie viitoare.
CE SPUNE RUSIA
Ministerul rus al Apărării a declarat luni că forţele sale au efectuat lovituri asupra unor obiective din industria de apărare şi asupra unor baze aviatice din Ucraina, dar nu a menţionat nimic despre spitalele atacate, ba chiar a sugerat că sunt minciuni şi că de fapt chiar ucrainenii le-au lovit.
De altfel, Moscova neagă constant că ar viza civili şi infrastructură civilă, deşi acţiunile sale au ucis mii de civili ucraineni şi au pus la pământ infrastructura energetică ucraineană de când şi-a lansat invazia în februarie 2022.
Moscova a declarat că loviturile sale au fost represalii pentru atacuri ucrainene asupra Rusiei. Anterior, guvernatorul regiunii ruse Belgorod, învecinată cu Ucraina, declarase că un civil a fost ucis şi trei răniţi după ce obuze ucrainene au lovit un sat.
"În această dimineaţă, ca răspuns la încercările regimului de la Kiev de a deteriora instalaţiile energetice şi economice ruseşti, Forţele Armate ale Federaţiei Ruse au efectuat un atac în grup cu arme de precizie cu rază lungă de acţiune împotriva instalaţiilor industriei militare ucrainene şi a bazelor aeriene ale AFU (Forţele Armate ale Ucrainei)", a declarat Ministerul rus al Apărării.
"Obiectivele loviturii au fost atinse. Obiectele atribuite au fost lovite", a precizat Ministerul rus al Apărării.
Ministerul rus al Apărării susţine că acuzaţiile Kievului potrivit cărora ar fi vizat în mod deliberat infrastructura civilă în atac sunt "absolut neadevărate".
"Numeroase fotografii publicate şi înregistrări video de la Kiev confirmă fără echivoc faptul distrugerii cauzate de căderea unei rachete ucrainene de apărare aeriană lansată de un sistem de rachete antiaeriene în interiorul oraşului", a declarat ministerul rus.
ATAC ÎNAINTE DE SUMMITUL NATO
Atacul a avut loc cu o zi înainte ca liderii ţărilor NATO să înceapă un summit de trei zile la Washington, la care Zelenski este aşteptat să participe, războiul din Ucraina fiind unul dintre subiectele centrale.
"Această agresiune nemiloasă - un dispreţ total pentru viaţa umană, care pune în pericol securitatea europeană şi transatlantică - este motivul pentru care liderii îşi vor lua angajamente de securitate semnificative faţă de Ucraina în această săptămână", a postat ambasadorul SUA la Kiev, Bridget Brink, pe X.
Ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, a declarat că Ucraina nu dispune încă de suficiente sisteme de apărare aeriană şi a îndemnat aliaţii Kievului să furnizeze rapid mai multe sisteme pentru a ajuta la protejarea oraşelor şi a infrastructurii sale de atacurile aeriene regulate ale Rusiei.
Reţeaua electrică a suferit deja atât de multe daune în urma atacurilor aeriene ruseşti ţintite care au început în martie, încât întreruperile de curent electric au devenit generalizate, iar vâjâitul generatoarelor de rezervă pe străzi a devenit omniprezent.
DTEK, cel mai mare producător privat de energie, a declarat că trei substaţii şi reţele electrice au fost avariate în Kiev.
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a declarat că atacul de luni asupra capitalei a fost unul dintre cele mai mari din timpul războiului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.