Regele Charles al III-lea l-a primit pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în urma summitului Comunităţii Politice Europene (CPE) care a avut loc la Palatul Blenheim, anunţă familia regală care a publicat pe reţele de socializare o imagine în care monarhul îii strânge mâna liderului de la Kiev.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”La această reuniune 46 de lideri europeni au discutat despre o serie de provocări internaţionale, oportunităţi şi valori comune”, se arată în acest mesaj.

Nu este prima oară când cei doi se întâlnesc.

Charles al III-lea l-a primit pe Zelenski la Palatul Buckingham în februarie 2023 şi au luat parte la marcarea a 80 de ani de la Debarcarea din Normandia, în iunie, în Franţa.

Suveranul britanic şi-a exprimat în mai multe rânduri, fără vreo ambiguitate, susţinerea Ucrainei în războiul împotriva Kremlinului.

El a făcut-o inclusiv într-o  vizită de stat în Franţa, în septembrie, când a declarat într-un dicurs pe care l-a susţinut în Senatul francez că Franţa şi regatul Unit rămân ”de nezdruncinat în hotărârea lor ca Ucraina să triumfe şi ca libertăţile lor atât de dragi să învingă”.

”Împreună, vom fi alături de poporul ucrainean printr-o solidaritate hotărâtă”, declara el atunci.

CPE a apărut în octombrie 2022, în baza unei idei a preşedintelui francez Emmanuel Macron, prezent joi la Palatul Blenheim, în urma invaziei Ucrainei de către Rusia.

Din comunitate fac parte în mod informal cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) şi alte ţări de pe continentul european, în spiritul unui dialog cu privire la mize de securitate şi stabilitate.

Premierul britanic laburist Keir Starmer, care a obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile legislative de la începutul lui iunie, a luat parte la acest summit prima oară.

El a anunţat înaintea reuniunii că vrea ”să profite de ocazie pentru a ne reînnoi relaţia cu Europa”, în urma fricţiunilor dintre precedentele guverne conservatoare după Brexit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.