Preşedintele Volodimir Zelenski a ordonat autorităţilor să elaboreze propuneri pentru aşa-numitul plan de acţiune internă, care ar ajuta ţara să supravieţuiască în condiţii de război, au declarat mai multe surse guvernamentale pentru BBC Ucraina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Această iniţiativă nu este o alternativă la planul de victorie prezentat de preşedintele ucrainean Occidentului, precizează BBC.

Potrivit BBC Ucraina, este un document care va aborda decizii interne în mai multe domenii - complexul militar-industrial, apărarea, economia, politica socială şi altele. Spre deosebire de planul său de victorie pentru partenerii occidentali, noul plan al lui Zelenski va include măsuri pe care Ucraina însăşi trebuie să le ia.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Preşedintele a dat deja instrucţiuni pentru elaborarea acestui plan”, a declarat o sursă din echipa lui Zelenski.

Acesta ar urma să fie pregătit şi prezentat ucrainenilor până la sfârşitul anului.

„Scopul este de a face tot posibilul pentru a menţine unitatea şi a obţine rezultate în diferite domenii ale dezvoltării ţării”, a explicat sursa.

În septembrie, Volodimir Zelenski a prezentat în Statele Unite planul său de victorie, care conţine paşii pe care Kievul le propune partenerilor să îi facă pentru a câştiga războiul împotriva Rusiei. Documentul a fost apoi prezentat liderilor europeni şi parlamentului ucrainean.

Planul lui Zelenski constă în cinci puncte şi trei anexe secrete. Primele patru puncte urmează să fie puse în aplicare în timpul războiului, iar al cincilea după război.

Primul pas este de a invita Ucraina să adere la NATO înainte de sfârşitul războiului. Potrivit lui Zelenski, aceasta va fi o „dovadă de determinare” şi va arăta Rusiei că Putin a pierdut geopolitic în faţa lumii.

CITEȘTE ȘI Zelenski şi-a prezentat în parlament „Planul pentru victorie”, care porneşte de la o invitaţie necondiţionată de a adera la NATO şi propune o capacitate de descurajare non-nucleară în Ucraina. Documentul are anexe secrete. Reacţia Kremlinului

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.