Preşedintele Volodimir Zelenski le-a spus marţi seara ucrainenilor că luna mai şi lunile următoare vor fi foarte active pentru Ucraina pe scena internaţională, implicând negocieri şi alte evenimente internaţionale care vor consolida apărarea ţării. Foarte probabil, el are în vedere viitorul summit NATO de la Vilnius, unde Kievul vrea să obţină garanţii ferme de securitate şi o dată de aderare, timp în care Ucraina speră să-şi recupereze teritoriile ocupate graţie unei contraofensive iminente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Zelenski a făcut aluzie la contraofensivă la începutul discursului său zilnic adresat ucrainenilor, dar a subliniat că toate planurile rămân secrete. El a spus că a avut o şedinţă cu principalii responsabili din domeniul armatei, cu comandanţii cheie şi alţi oficiali din apărare. „Este clar că aceasta este o şedinţă închisă, detaliile sale nu sunt făcute publice. Dar, la fel ca şedinţele Statului Major, cabinetul militar lucrează, de asemenea, în mod regulat pentru a sincroniza cele mai importante acţiuni defensive şi active ale noastre”, a spus Zelenski, trecând apoi deja la a doua temă a discursului.

Astfel, el a anunţat că este pregătită înăsprirea regimului de sancţiuni la adresa Rusiei - atât cele proprii, ucrainene, cât şi cele comune cu partenerii. „Monitorizăm îndeaproape modul în care statul terorist încearcă să eludeze sancţiunile, înregistrând fiecare astfel de direcţie şi colaborând cu partenerii noştri pentru a o bloca. Pregătim un pachet mare de sancţiuni. Decizia va fi luată în curând”, a spus Zelenski.

În ceea ce-i priveşte pe partenerii internaţionali, Zelenski a arătat că luna mai şi lunile următoare vor fi foarte active pentru Ucraina pe scena internaţională. „Va fi multă muncă de negociere, vor fi evenimente internaţionale care ne vor consolida apărarea. Lucrăm la toate. Astăzi, am avut mai multe întâlniri cu privire la ceea ce este planificat pentru această săptămână şi pentru viitorul apropiat”, a menţionat el, fiind vorba, cel mai probabil, de pregătirea summitului NATO de la Vilnius, din iulie, la care Zelenski se duce cu speranţa că va obţine garanţii de securitate ferme şi eventual o perspectivă de aderare pentru Ucraina.

De altfel, el a punctat că s-a întâlnit marţi cu o delegaţie a Parlamentului portughez, condusă de preşedintele forului legislativ de la Lisabona, cărua i-a spus ce aşteaptă Kievul de la summitul NATO de la Vilnius.

Zelenski a arătat că a avut o întâlnire şi cu prim-ministrul Denîs Şmîhal. „Ne coordonăm şi pregătim deciziile. Pregătim soluţii conceptuale de securitate pentru dezvoltarea Ucrainei şi a infrastructurii noastre, atât acum, cât şi după război. De asemenea, ne pregătim pentru reuniunile internaţionale planificate privind reconstrucţia Ucrainei şi negocierile relevante cu partenerii”, a explicat Zelenski.

În cadrul eforturilor sale de a lărgi sprijinul pe care Ucraina îl obţine şi pe alte continente mai reticente în a condamna acţiunile Rusiei în Ucraina, cum ar fi Africa, Zelenski a spus că a vorbit cu şeful Uniunii Africane, preşedintele din Comore. „A fost o conversaţie importantă şi o înţelegere comună importantă. Le-am mulţumit pentru sprijinul lor pe platformele globale, în special la ONU. I-am invitat să se alăture punerii în aplicare a formulei noastre de pace şi i-am asigurat că Ucraina este pregătită să fie un garant de încredere al securităţii alimentare. Facem tot ce ne stă în putinţă pentru a elimina orice pagubă cauzată de agresiunea rusă atât pentru poporul nostru, cât şi pentru toţi partenerii noştri”, a spus Zelenski, în condiţiile în care exporturile de cereale ucrainene riscă să treacă printr-un nou impas. UE a decis o blocare a importurilor ucrainene în cele cinci ţări vecine Ucrainei, permiţând doar tranzitul, în timp ce Rusia ameninţă să pună capăt posibilităţii ca cerealele ucrainene să fie transportate pe Marea Neagră.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În încheierea discursului său de marţi seară, Zelenski a mulţumit, ca de fiecare dată, celor care apără Ucraina şi a menţionat cu precădere două brigăzi „care apără direcţia Bahmut” şi „sunt cu adevărat eficienţi”.  Armata ucraineană, care se pregăteşte să lanseze o contraofensivă împotriva forţelor ruseşti, a promis marţi că nu va renunţa la oraşul Bahmut din estul ţării.

CITEȘTE ȘI În timp ce se pregăteşte pentru contraofensivă, armata ucraineană promite să nu renunţe la Bahmut: "Le dăm ocazia rezervelor noastre să se pregătească şi ne pregătim noi înşine pentru acţiuni ulterioare"

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.