Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut, vineri, liderilor europeni reuniţi la Praga, să continue presiunile asupra sectorului energetic rus, în contextul adoptării unui nou pachet de sancţiuni, informează AFP. El a mai afirmat că Rusia nu vrea negocieri, ci doar timp ca să se regrupeze şi să atace din nou.
“Trebuie să continuăm să progresăm în aceaastă direcţie, cea a presiunilor asupra sectorului energetic rus, pe această sursă principală de venit a statului agresor”, a afirmat Zelenski.
În discursul său adresat Consiliului European, Volodimir Zelenski a cerut şi mai multe livrări de arme şi atenţie mare la infrastructura critică.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Rusia a adus războiul pe teritoriul nostru – pe partea Europei ucraineană. Şi doar datorită faptului că poporul ucrainean a oprit aceaastă invazie Rusia nu poate duce acelaşi război în alte părţi ale Europei, în special în ţările baltice, Polonia şi Moldova.
(...) Trebuie să mărim cooperarea în domeniile securităţii şi apărării.
Creşteţi livrările de arme şi muniţie pentru apărarea împotriva presiunii Rusiei.
Creşteţi producţia de arme şi muniţie în Europa pentru a fi mereu pregătiţi să apărăm spaţiul nostru comun.
Trebuie să fim atenţi în special la protejarea infrastructurii critice – în special după sabotajul de la conductele din Marea Baltică.
Continentul nostru nu s-a mai confruntat cu o astfel de ameninţare – ameninţarea distrugerii conductelor, cablurilor şi tunelurilor subacvatice. Însă acum ne putem aştepta la astaa din partea Rusiei.
În acelaşi timp, trebuie să ne întărim cooperarea pentru a ne ajuta reciproc şi a le oferi garanţii de energie tuturor europenilor. Rusia nu trebuie să reuşească să îi împingă pe europeni spre sărăcie în ceea ce priveşte energia sau chiar spre o lipsă totală de energie”, a spus el.
Zelenski a vorbit şi despre situaţia de laa centrala nucleară Zaporojie: “Trebuie să forţăm Rusia să se conformeze cerinţelor AIEA şi ale tuturor oamenilor normali din lume şi să demilitarizeze centrala. Şi nu este vorba doar de echipamentele militare, ci şi de evacuarea trupelor. Acum sunt 500 de terorişti ruşi la centrala Zaporojie. Şi ei nu au ce căuta acolo! Este esenţial pentru siguranţa nucleară”.
Preşedintele ucrainean a mai afirmat că Rusia nu vrea negocieri reale pentru pace. “Pentru a opri eliberarea Ucrainei, Rusia a început să manipuleze subiectul negocierilor. Este evident că Rusia nu vrea negocieri reale. Pentru că dacă ar fi vrut, ar fi răspuns zecilor de propuneri şi eforturi din partea noastră. Rusia vrea doar timp ca să se regrupeze şi să strângă resurse. Ca să lovească din nou. Trebuie să o oprim”, a conchis el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.