Preşedintele Volodimir Zelenski a vorbit vineri seara în discursul său către naţiune despre urmările atacului aerian masiv care a avut loc asupra Ucrainei şi a subliniat că în ciuda unei oboseli evidente a trupelor, Ucraina nu va face pasul înapoi şi îşi va continua lupta de eliberare a teritoriilor ocupate, însă pentru aceasta are nevoie de sprijinul aliaţilor săi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Zelenski a spus că Ucraina a suferit cel mai mare atac aerian din partea Rusiei de la începutul războiului, în timpul căruia au fost trimise aproape 160 de rachete şi drone. Deşi mare parte dintre ele au fost anihilate de apărarea antiaeriană ucraineană, peste 100 de case particulare au fost distruse sau avariate, la fel şi 45 de blocuri, şcoli, două biserici, spitale, o maternitate, multe spaţii comerciale şi depozite. Atacul Rusiei a vizat regiunile Kiev, Harkov, Dnipro, Odesa, Liov, Zaporojie, Smila, Sumî, Hmelniţki, Jîtomîr.

„Vom răspunde cu siguranţă la fiecare atac al teroriştilor ruşi”, a promis Zelenski.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Preşedintele ucrainean a subliniat că „este important ca lumea să reacţioneze la acest ultim act de teroare”. El a spus că mulţi lideri şi-au exprimat deja sprijinul pentru Ucraina şi pentru ucraineni şi le este recunoscător tuturor, dar  în special celor care au ajutat cu apărarea aeriană.

„Soldaţii noştri din apărarea aeriană au făcut multe astăzi, având în vedere că teroriştii ruşi au încercat să ne păcălească intenţionat apărarea. Vom continua să ne consolidăm apărarea aeriană şi vom lucra pentru a împinge războiul înapoi către aceste gunoaie - acasă la ei, în Rusia, de unde a venit”, a promis Zelenski.

Liderul de la Kiev, care vineri i-a vizitat şi i-a decorat pe soldaţii care apără Avdiivka, unul dintre cele mai fierbinţi puncte ale frontului, a recunoscut că oboseala este vizibilă în rândurile lor, dar a dat asigurări că „nu există disperare” şi „nu există slăbiciune”, iar acest este cel mai important lucru. „Ucraina luptă pentru viaţa ei şi sunt recunoscător fiecăruia dintre cei care se află în prima linie, în zonele de front, şi tuturor celor care ajută”, a spus Zelenski, dezvăluind că a vizitat şi un spital din regiunea Doneţk pentru a le mulţumi personal medicilor militari şi pentru a-i sprijini pe răniţii care se recuperează.

De altfel, liderul ucrainean pare să-şi fi înregistrat mesajul pentru naţiune într-un tren.

„Sunt mândru de poporul nostru, de puterea naţiunii noastre, a ţării noastre şi de ceea ce poate face Ucraina atunci când suntem cu toţii uniţi. Şi le mulţumesc tuturor celor cărora le pasă de ţara şi poporul nostru!”, a încheiat Zelenski îmbărbătând populaţia şi exprimându-şi încă o dată convingerea că Ucraina va învinge.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.