Preşedintele Volodimir Zelenski le-a explicat ucrainenilor, în mesajul video de marţi seara, de ce este nevoie de crearea unui Tribunal Special în cazul agresiunii ruse din Ucraina, arătând că actuala legislaţie internaţională nu ar permite tragerea la răspundere directă a liderilor ruşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Pentru ca să existe responsabilitate pentru agresiune, este nevoie de un tribunal special - pe lângă Curtea Penală Internaţională. Iar noi facem totul pentru a crea un astfel de tribunal”, a spus preşedintele ucrainean.

Volodimir Zelenski vrea ca acest tribunal special pentru Rusia să judece nu numai faptele agresiunii din februarie 2022, ci tot ce s-a întâmplat de la anexarea ilegală a Crimeei în 2014.

„Astăzi, am luat câteva noi măsuri pentru a restabili justiţia în Ucraina, pentru a-i aduce în faţa justiţiei pe toţi cei responsabili de acest război criminal. Cooperăm deja cu multe ţări şi organizaţii internaţionale pentru ca fiecare criminal rus să primească pedeapsa meritată. Am stabilit deja cooperarea cu Curtea Penală Internaţională şi o vom intensifica. Dar, din păcate, instrumentele juridice internaţionale disponibile nu sunt suficiente pentru justiţie. Chiar şi în cadrul Curţii Penale Internaţionale, este încă imposibil să aducem în faţa justiţiei cea mai înaltă conducere politică şi militară a Rusiei pentru crima de agresiune împotriva statului nostru - pentru crima primară. Crima care a dat naştere tuturor celorlalte crime din acest război - şi nu numai după 24 februarie, ci şi din 2014. Atunci a început totul”, a arătat Volodimir Zelenski.

El menţionat că vizita primei-doamne, Olena Zelenska, în Marea Britanie are legătură tot cu aceste eforturi ale Kievului de a obţine înfiinţarea unui tribunal special pentru Rusia.

„Astăzi, discursul primei doamne a Ucrainei către Parlamentul şi poporul Marii Britanii a fost dedicat exact acestei sarcini. Vizita Olenei în Marea Britanie este în curs de desfăşurare. Şi în numele tuturor bărbaţilor şi femeilor ucraineni care au avut de suferit de pe urma agresiunii ruseşti, ea a cerut Marii Britanii să devină un lider în eforturile globale de a crea un tribunal special pentru crima agresiunii ruseşti împotriva Ucrainei şi de a restabili justiţia. Britanicii au această experienţă, ea face parte din memoria noastră istorică comună. În iarna anului 1942, când nimeni nu putea prezice când se va încheia cel de-al Doilea Război Mondial, la Londra, reprezentanţii aliaţilor au semnat Declaraţia de la Palatul St. James, documentul care a deschis calea spre procesele de la Nürnberg, adică spre justiţie, după război”, a explicat Volodimir Zelenski.

El a subliniat, ca şi cu o seară înainte, importanţa obţinerii sprijinului Olandei în acest demersuri, Haga ajutând la crearea unui birou de procurori „Acum avem deja o cooperare puternică cu Olanda, care ne ajută la crearea unui birou de procurori pentru a colecta dovezi ale crimelor de război. Colaborăm cu Franţa, care ne ajută în munca de teren pentru a documenta răul făcut de ruşi. Şi trebuie să obţinem o majoritate mondială în sprijinul proiectului de rezoluţie al Adunării Generale a ONU privind crearea Tribunalului Special. Trebuie să dezvoltăm arhitectura juridică necesară pentru ca tribunalul să funcţioneze”, a precizat Zelenski.

El a spus că această condiţie, a creării unui Tribunal Special, trebuie să fie o clauză din planul de pace pe care îl propune Ucraina. 

Zelenski a amintit şi de reuniunea de la Belin a miniştrilor justiţiei din ţările G7, la care Ucraina a fost reprezentată de procurorul general şi de ministrul justiţiei. „Această reuniune a fost dedicată tocmai aducerii ocupanţilor şi a statului agresor în faţa justiţiei pentru tot ceea ce au făcut. În urma reuniunii, putem observa o dorinţă evidentă de a lucra împreună pentru a restabili în cele din urmă forţa dreptului internaţional, pentru a restabili efectul deplin al Cartei ONU şi pentru a trage Rusia la răspundere în mod corect”, a spus Zelenski.

Menţionând o situaţie încă dificilă pe front, cu Rusia care „pregăteşte ceva în sud”, Zelenski i-a asigurat pe ucraineni că forţele Kievului rezistă, iar pierderile Moscovei vor însuma cel puţin 100.000 de soldaţi morţi.

„Noi rezistăm şi - cel mai important - nu permitem inamicului să-şi îndeplinească intenţiile. Au spus că vor cuceri regiunea Doneţk în primăvară, vară, toamnă... Iarna începe deja săptămâna aceasta. Şi-au irosit acolo armata regulată, pierd zilnic sute de soldaţi mobilizaţi şi de mercenari, folosesc acolo trupe de barieră...Anul acesta, Rusia va pierde o sută de mii de soldaţi ucişi (pe front) şi numai Dumnezeu ştie câţi mercenari. Iar Ucraina va rămâne în picioare. Iar lumea va face totul pentru a se asigura că toţi cei vinovaţi de acest război criminal vor fi aduşi în faţa justiţiei”, a încheiat Zelenski.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.