Preşedintele Volodimir Zelenski a confirmat, marţi seara, că toate cele 18 rachete pe care Rusia le-a trimis asupra Kievului în noaptea de luni spre marţi au fost doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană şi a mulţumit cu această ocazie partenerilor occidentali care au oferit echipamentele adecvate, exprimându-şi încrederea că Ucraina va primi şi avioane, după ce a avut „un început bun” al discuţiilor în acest sens cu liderii din Marea Britanie, Franţa şi Olanda.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Ieri, am convenit în Marea Britanie cu Rishi (Sunak), prim-ministrul, că vom lucra la o coaliţie de avioane de luptă - instruire, avioane, rezultate. Ieri, acest lucru a fost susţinut de preşedintele francez (Emmanuel) Macron, iar astăzi a fost susţinut de premierul olandez Mark Rutte. Un început bun pentru coaliţie! Vă mulţumesc tuturor!”, a transmis Zelenski în mesajul adresat marţi seara compatrioţilor.

Ideea de bază a alocuţiunii sale a fost că împreună cu partenerii, Ucraina va face ca „apărarea împotriva terorii să fie cât mai puternică posibil” şi a dat exemplul atacului eşuat al Rusiei asupra Kievului, din noaptea de luni spre marţi, când toate cele 18 rachete - inclusiv şase rachete hipersonice Kinjal - au fost doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
CITEȘTE ȘI Kievul a doborât şase rachete ruse hipersonice de tip Kinjal şi alte 12 rachete, anunţă ministrul ucrainean al Apărării Oleksii Reznikov

„De aceea, lucrăm în mod constant la vizite care vor aduce mai multe oportunităţi, mai multe sisteme Patriot, IRIS-T, Crotale, Hawk, NASAMS. Încă o dată şi încă o dată, le mulţumesc tuturor partenerilor noştri din întreaga lume care au ajutat ţara noastră cu sisteme de apărare aeriană adecvate!” - a spus Zelenski.

El a subliniat însă că munca de convingere a partenerilor occidentali pentru a livra arme Ucrainei nu este deloc uşoară. „Este important să mai spunem un lucru. Trebuie să ne amintim, de asemenea, cât de mult efort au costat astfel de arme pentru Ucraina. Cantitatea de timp, energie, argumente, întâlniri şi muncă de informare care ne-a permis să construim acest sistem de apărare aeriană. Este o muncă extraordinară... Şi le mulţumesc fiecărei persoane implicate! La toate nivelurile. Zi după zi, lună după lună, echipa noastră a lucrat pentru a se asigura că avem protecţie în cer”, a punctat Zelenski.

Însă el s-a declarat încrezător în puterea Kievului de a fi persuasiv. „Obişnuiam să auzim că (livrarea de sisteme) Patriot ar fi nerealistă. Şi acum iată-l aici, Patriot”, a spus Zelenski. „Şi asta nu este tot ce vom asigura pentru Ucraina! Împreună cu partenerii Ucrainei, vom face ca apărarea împotriva terorii să fie cât mai puternică posibil”, a asigurat liderul ucrainean.

Menţionarea sistemului Patriot nu este întâmplătoare. Acest sistem fabricat de SUA ar fi permis apărarea Kievului de rachetele ruse trimise în cursul nopţii. Pe de altă parte, ruşii au susţinut că au lovit unul dintre cele două sisteme Patriot aduse în Ucraina, în timp ce americanii au spus pe surse că s-ar putea să fi fost vorba doar despre unele avarii ce pot fi reparate.

CITEȘTE ȘI SUA evaluează potenţiale avarii ale unui sistem Patriot provocate de un atac rusesc în apropierea Kievului. Rusia susţine că l-a lovit, în timp ce Ucraina spune că a interceptat toate rachetele

Zelenski le-a spus ucrainenilor că primul lucru pe care l-a făcut după ce s-a întors din turneul de lucru făcut în patru ţări din Europa - Italia, Germania, Franţa şi Marea Britanie - a fost să convoace o şedinţă cu conducerea Statului Major. „Raportul generalului Sîrski cu privire la situaţia din sectorul Bahmut a fost foarte important. Le mulţumesc tuturor soldaţilor noştri de acolo, fiecărui soldat, sergent şi ofiţer care face lucruri supraomeneşti în această zonă”, a transmis Zelenski, menţionând câteva unităţi care acţionează în zonă pe care le-a lăudat pentru „determinarea şi succesul în distrugerea inamicului”.

CITEȘTE ȘI Ucraina susţine că a recucerit 20 km pătraţi de teren în jurul Bahmutului, dar forţele ruseşti înaintează în oraş

Zelenski a anunţat că a avut o intervenţie prin videoconferinţă şi la summitul Consiliului Europei, care a avut loc la Reykjavik şi unde au fost prezente „toate ţările din Europa liberă şi liderii puternici ai Europei”.

„Le-am mulţumit pentru sprijinul acordat ţării noastre şi le-am cerut să continue să acţioneze împreună 100% pentru ca noi să fim protejaţi - toată Ucraina, toată Europa, întreaga lume liberă - 100%. Nicio rachetă teroristă, niciun tun terorist şi niciun şantaj terorist nu ar trebui să ameninţe libertatea!”, a arătat Zelenski.

Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei, după invazia asupra Ucrainei.

„După ce am avut astăzi mai multe întâlniri pe tema evenimentelor internaţionale, facem totul pentru a le oferi soldaţilor noştri şi mai multe oportunităţi pentru a face ca sfârşitul acestui război să fie şi mai aproape prin victoria noastră”, a asiguat Volodimir Zelenski, în condiţiile în care toată lumea aşteaptă o contraofensivă ucraineană. „Pregătim mai multe noutăţi pentru Ucraina!”, a menţionat Zelenski în încheiere, fără a da alte detalii. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.