Zeci de atacuri sângeroase israeliene au avut loc duminică în Fâşia Gaza asediată şi ameninţată de foamete, în contextul în care urmează să înceapă o nouă rundă de negocieri în vederea unui armistiţiu în Războiul dintre Israel şi Hamas, relatează AFP.
Cel puţin 77 de palestinieni au fost ucişi în noaptea de sâmbătă dspre duminică în aceste raiduri, crescând la 32.782 nunmărul morţilor în Fâşia Gaza de la începutul războiului, la 7 octombrie, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas, aflat la putere în acest teritoriu palestinian din 2007.
În pofida unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU, care cere un armistiţiu imediat, confruntările armate nu au încetat în Fâşia Gaza, la aproape şase luni de la începutul războiului, declanşat de un atac fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas în sudul Israelului.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În afara bilanţului uman şi distrugerilor, războiul a provocat o catastrofă umaniatră în întreaga Fâşie Gaza, unde majoritatea celor 2,4 milioane de locuitori a fost deplasată şi este ameninţată în prezent de foamete, potrivit ONU, care deplânge de mai multe săptămâni un ajutor larg insuficient să răspundă nevoilor populaţiei.
Sâmbătă, o flotilă a plecat din Cipru către Fâşia Gaza, pentru a aduce 400 de tone de ajutor umanitar, în urma dechiderii unui coridor maritim între Cipru şi enclavă.
Un indiciu al situaţiei disperate este faptul că o distribuţie de hrană în oraşul Gaza (nord), unde ajutorul ajunge foarte dificil, a provocat un haos în care cinci palestinieni au fost ucişi în tiruri şi într-o busculadă, potrivit unui membru al Semilunei Roşii palestiniene.
Armata israeliană a declarat AFP că nu are informaţii despre acest incident.
Mai multe distribuiri de ajutor în acest oraş s-au transformat în drame începând din februarie, soldate cu peste 100 de morţi.
La începutul acestei săptămâni, 18 palestinieni au murit - 12 înecaţi în mare - în timp ce încercau să recupereze hrană paraşutată din avioane.
”IEŞIRE DIN INDIFERENŢĂ”
Războiul a fost declanşat la 7 octombrie, când comandouri Hamas infiltrate din Fâşia Gaza au desfăşurat un atac în sudul Israelului care a antenat moartea a cel puţin 1.160 de persoane, în principal civili, potrivit unui bilanţ AFP întocmit pe baza unor date israeliene oficiale.
Ca represalii, Israelul a jurat să distrugă Hamasul pe care-l consideră o organizaţie teroristă, la fel ca Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE), şi a lansat o ofensivă în Fâşia Gaza, unde 1,5 milioane de locuitori s-au refugiat în sud, la frontiera egipteană închisă.
În urma unor presiuni internaţionale - inclusiv ale aliatului american - şi ale unor familii ale ostaticilor, premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat vineri că a ”aprobat o viitoare rundă de negocieri, în zilele următoare, la Doha şi la Cairo (..), pentru a merge înainte”.
Potrivit unui ziar egiptean proguvernamental apropiat serviciilor de securitate, aceste negocieri urmau să fie reluate duminică.
În paralel, manifestanţi antiguvernamentali şi familii ale ostaticilor au stabilit să se reîntâlnească duminică seara şi în toate serile de miercuri în faţa sediului Knesset-ului, Parlamentul israelian, la Ierusalim.
Sâmbătă, mii de oameni s-au adunat la Tel Aviv pentru a cere eliberarea ostaticilor.
”A venit timpul să ieşim să ne batem împotriva indiferenţei şi pentru viaţă. Vă cer acum să ieşiţi în stradă împreună cu noi şi să facem auzită o voce unită şi clară. Aduceţi-i acasă acum!”, a tunat Shira Elbag, a cărei fiică în vârstă de 19 ani, Liri, a fost răpită la 7 octombrie.
Duminică, Papa Francisc a făcut din nou apel la un armistiţiu şi la eliberarea ostaticilor, în mesajul său tradiţional de Paşte.
În ultimele luni, au avut loc mai multe runde de negocieri prin intermediul mediatorilor internaţionali - Egiptul, Qatarul şi Statele unite -, însă fără vreun rezultat, iar părţile se acuză reciproc de blocaj.
CONFRUNTĂRI ÎN JURUL SPITALELOR
De la începutul războiului, un singur armistiţiu de o săptămână a avut loc, la sfârşitul lui noiembrie.
El a permis eliberarea a 100 de ostatici răpiţi în atacul de la 7 octombrie, în schimbul eliberării unor deţinuţi palestinieni încarceraţi în Israel.
Armata israeliană îşi continuă ofensiva în Fâşia Gaza, mai ales în zona spitalelor, dintre care majoritatea au fost scoase din serviciu, Israelul acuzând combatanţi Hamas că se ascund în acestea.
Armata a anunţat sâmbătă că a ucis mai mulţi combatanţi - inclusiv un lider al mişcării palestiniene - în complexul spitalicesc Al-Shifa din oraşul Gaza, cel mai mare spital din enclavă.
Potrivit Hamas, 107 pacienţi erau ”reţinuţi” în continuare la Al-Shifa, unde armata israeliană se află în a 14-a zi consecutivă.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), 100 de pacienţi şi 50 de membri ai personalului de sănătate se află în continuare în complex.
Duminică, armata israeliană a anunţat că a descoperit ”numeroase arme ascunse în perne şi paturi” sau în plafoanele complexului spitalicesc.
Potrivit Hamas, trupe israeliene sunt prezente şi în complexul spitalicesc Nasser, în sudul Fâşiei Gaza.
Semiluna Roşie palestiniană anunţă că operaţiuni sunt în curs, de asemenea, la Spitalul al Amal, tot în sud.
Potrivit directorului spitalului Kamal Adwan, în nordul Fâşiei Gaza, această instituţie este ”singura disponibilă cazurilor critice!, însă se confruntă în prezernt cu o penurie de sânge.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.