Activista anti-apartheid Winnie Mandela. fosta soţie a lui Nelson Mandela, a murit la vârsta de 81 de ani, conform asistentului ei personal, scrie BBC.
Ea este fosta soţie a primului preşedinte de culoare din istoria Africii de Sud, Nelson Mandela.
Cei doi au fost un simbol pentru lupta contra apartheidului, o politică de segregare rasială practicată până în anul 1991 de guvernul sud-african, timp de 30 de ani.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Totuşi, în ultimii ani reputaţia ei a suferit din punct de vedere legal şi politic.
Purtătorul de cuvânt al familiei Mandela, Victor Dlamini, a afirmat într-un comunicat: „A murit în urma unei boli prelungite, din cauza căreia a fost internată de mai multe ori în spital de la începutul anului”.
„A murit în pace luni după-amiază înconjurată de familie şi de cei apropiaţi”, a adăugat el.
Winnie Mandela s-a născut în anul 1936 în estul Cape Town, cunoscut atunci sub denumirea de Transkei.
Ea era asistentă socială când l-a cunoscut pe Nelson Mandela în anii 50. Cei doi au fost căsătoriţi timp de 38 de ani, deşi 30 de ani au fost separaţi din cauza faptului că fostul preşedinte a fost închis.
Deşi s-au despărţit la doi ani după eliberarea lui, ea a păstrat numele de familie şi a ţinut legătura cu el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.