Secretarul de Stat american Antony Blinken s-a angajat marţi la o reconstrucţie şi revitalizare a alianţei militare transatlantice NATO şi să informeze aliaţii cu privire la planuri americane referitoare la o eventuală retragere americană din Afganistan, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Antony Blinken apreciază, în prima sa vizită la sediul NATO, la Bruxelles, că Alianţa Nord-Atlantică se află într-un moment esenţial în înfruntarea ameninţărilor la adresa lumii, mai ales din partea modificărilor climatice.

”Am venit aici pentru a exprima angajamentul de nezdruncinat al Statelor Unite (faţă de NATO)”, a declarat Blinken presei, într-o conferinţă de presă cimună cu secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Statele Unite vor să-şi reconstruiască parteneriatele, iar înainte de toate cu aliaţii noştri din NATO. Vrem să revitalizăm Alianţa”, a subliniat el.

Membri europeni ai NATO au salutat schimbarea de ton a noului preşedinte american Joe Biden, după patru ani de fricţiuni cu Washingtonul în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, care a catalogat Alianţa drept ”depăşită”.

Jens Stoltenberg a prezentat domeniile în care NATO se poate moderniza pe termen mediu - şi anume prin măsuri în lupta împotriva încălzirii globale printr-o finanţare mai ”durabilă” a operaţiunilor militare, care necesită susţinerea Statelor Unite.

Întrebat despre o eventuală retragere din Afganistan, Antony Blinken a răspuns că oexaminare a opţiunilor este în continuare în curs şi a anunţat că îi va asculta şi se va consulta cu aliaţii.

Miniştrii de Externe ai statelor membre NATO discută despre Afganistan următoarele două zile, la Bruxelles.

”Am intrat împreună (în Afganistan), ne-am adaptat împreună, iar atunci când va veni momentul vom pleca împreună”, a subliniat Antony Blinken cu privire la angajamentul occidental în această ţară devastată de război.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.