Washingtonul „lucrează pentru a clarifica poziţia Turciei” după ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi-a exprimat opoziţia faţă de aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, potrivit Reuters.
Ideea ca cele două state să devină membre ale alianţei transatlantice a primit „un sprijin larg din partea ţărilor membre NATO”, a spus Psaki.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a afirmat, de asemenea, că Statele Unite acţionează pentru a „înţelege mai bine” poziţia Ankarei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Turcia este un aliat apreciat al NATO; asta nu s-a schimbat. Ei au fost implicaţi şi au ajutat în încercarea de a deschide dialogul între Rusia şi Ucraina şi au oferit asistenţă Ucrainei. Deci, nimic nu se schimbă în ceea ce priveşte statutul lor în NATO", a declarat el.
Erdogan le-a spus vineri jurnaliştilor că Turcia nu are "o opinie favorabilă” despre aderarea cele două ţări la NATO şi a afirmat că adăpostesc „organizaţii teroriste”.
Turcia a acuzat de mult timp ţările nordice, în special Suedia, care are o comunitate puternică de imigranţi turci, că găzduiesc grupări extremiste kurde, precum şi susţinători ai lui Fethullah Gulen, predicatorul din SUA acuzat în urma loviturii de stat eşuate din 2016.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...