Candidatura la Curtea Supremă a judecătorului Brett Kavanaugh este supusă vineri unui vot preliminar în Senatul american, la o zi după audierile acuzatoarei sale, sigură ”100%” că a fost agresată sexual în tinereţe de acesta, şi a magistratului - care şi-a clamat din nou nevinovăţia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cele două adevăruri ireconciliabile s-au ciocnit joi, în audieri în faţa senatorilor din Comisia judiciară.

Acuzatoarea, Christine Blasey Ford, cu o atitudine reţinută, şi candidatul lui Donald Trump la Curtea Supremă, indignat, au fost audiaţi sub jurământ timp de mai multe ore, într-o audiere istorică şi de o intensitate rară, transmisă în direct pe milioane de ecrane.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

După audiere, Comisia judiciară a Camerei superioare a Congresului - alcătuiră din 11 republicani şi 10 democraţi - preconiza să se pronunţe vineri, pentru a-şi transmite recomandarea în vederea unui vot în sesiune plenară în zilele următoare. Republicanii dispun, în Senat, de o majoritate fragilă de 51 de voturi la 49 ale democraţilor.

”Vom vota (vineri) şi vom merge mai departe”, a declarat unor jurnalişti liderul republicanilor în Senat Mitch McConnell.

Însă Asociaţia avocaţilor americani - American Bar Association, ABA -, principala organizaţie a profesiei, a cerut o amânare a unui vot, în aşteptarea unei anchete FBI, argumentând că o nominalizare la Curtea Supremă ”este pur şi simplu prea importantă pentru a se precipita către un vot”.

”Să se decidă să se mergă mai departe fără să se facă o anchetă complementară nu doar că va avea un impact de durată asupra reputaţiei Senatului, ci va afecta totodată marea încredere pe care americanii trebuie să o aibă neapărat în Curtea Supremă”, se arată într-o scrisoare a preşedintelui ABA adresată principalilor membri ai Comisiei, difuzată de presa americană.

Mai mulţi senatori şi-au exprimat nehotărârea în acest caz, după audierile de joi. Democraţii şi-au exprimat în mai multe rânduri regretul faţă de faptul că FBI nu a putut să efectueze o anchetă cu privire la acuzaţiile lui Blasey Ford. O parte a presei considera totodată prematur să se organizeze un vot vineri.

Judecătorul Kavanaugh, care nu riscă să fie condamnat, mizează însă puternic, într-o perioadă marcată de o conştientizare a răului făcut femeilor de către violenţe sexuale, simbolizată de mişcarea #MeToo.

Trump şi-a reafirmat joi susţinerea faţă de candidatul său. ”Mărturia sa a fost puternică, onestă şi captivantă”, a scris el pe Twitter, îndemnând Senatul să treacă la vot.

Senatul este, potrivit Constituţiei, însărcinat să dea undă verde posturilor pe viaţă din cadrul celei mai înalte jurisdicţii a Statelor Unite, arbitrul problemelor de societate celor mai spinoase, precum dreptul la avort, căsătoria între persoane de acelaşi sex sau reglementarea armelor de foc.

”RÂS ZGOMOTOS”

Christine Blasey Ford, o universitară în vârstă de 51 de ani, a fost prima care a descris o seară din vara lui 1982 care, a spus ea, i-a schimbat ”radical” viaţa.

Ea avea doar 15 ani când a fost la o petrecere improvizată între liceeni, la periferia Washingtonului. În timp ce se ducea la toaletă, Brett Kavanaugh şi prietenul său Mark Judge, "complet beţi”, au izolat-o într-o cameră, a povestit ea cu o emoţie pe care şi-a reţinut-o cu greu.

După ce a împins-o pe un pat, viitorul judecător s-a arncat peste ea, încercând să o dezbrace şi pipăind-o pe tot corpul. ”Credem că avea să mă violeze”, a dat ea asigurări.

Întrebată despre posibilitatea de a se înşela cu privire la agresor, universitara s-a declarat ”absolut” sigură că este vorba despre Brett Kavanaugh. ”100%”.

Altă amintire îi va rămâne ”de neşters”, a adăugat ea. ”Rîsul, râsul zgomotos al celor doi” băieţi.

”DISTRUSE PENTRU TOTDEAUNA”

”Nu am agresat sexual vreodată pe cineva, nici la licei, nici la universitate”, i-a replicat Brett Kavanaugh, respingându-i punct cu punct acuzaţiile lui Blasey Ford şi subliniind impreciziile mărturiei sale.

Vizibil foarte furios, uneori copleşit de emoţie, el a apreciat că procesul său de confirmare a devenit ”o ruşine naţională” şi a spus că ”familia  şi reputaţia (i-)au fost distruse pentru totdeauna”.

Denunţând o ”lovitură înscenată”, el a dat asigurări că nu va ceda apelurilor de a se retrage.

Senatorii democraţi, care i-au lăudat cu toţii curajul lui Blasey Ford, i-au pus judecătorului întrebări dure despre prietenia sa cu Mark Judge sau consumul de alcool.

Bineînţeles, ”probabil că am băut prea mult bere la vreo ocazie”, a recunoscut el, dar ”n-am fost niciodată o gaură neagră”.

”UN IAD”

Republicanii, numai bărbaţi în Comisie, au delegat sarcina interogării unei procuroare specializate în cazuri de violenţe sexuale, Rachel Mitchell.

Obiectivul era să nu repete dezastrul unei audieri din 1991, în care o femeie care l-a acuzat pe un precedent candidat la Curtea Supremă a fost interogată doar de bărbaţi, pe un ton agresiv.

Mai mulţi republicani l-au susţinut însă pe Kavanaugh în timpul audierii. ”Trăiţi un iad şi nu aveţi de ce să vă cereţi scuze pentru ceva”, i-a spus Lindsey Graham.

Imaginea sa de conservator, catolic, bun tată de familie, a fost grav afectată de mărturia lui Blasey Ford şi altor două femei care au eşit din umbră ulterior pentru a-l acuza de comportamente sexuale nepotrivite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.