Vladimir Putin a sosit miercuri la Abu Dhabi, a anunţat agenţia rusă oficială TASS, liderul de la Kremlin urmând să poarte discuţii cu preşedintele Emiratelor Arabe Unite, şeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan. Preşedintele Rusiei se va deplasa apoi la Riad pentru discuţii cu prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, călătoria reprezentând o incursiune rară în afara Rusiei pentru Putin, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare de către Curtea Penală Internaţională (CPI).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Nici EAU, nici Arabia Saudită şi nici Rusia nu recunosc însă jurisdicaţia CPI, al cărei mandat de arestare pe numele lui Putin a fost emis pentru rolul liderului rus în deportarea copiilor ucraineni după invazia rusă asupra acestei ţări, în februarie 2022.

Putin urmează să poarte discuţii cu şeicul Mohammed Bin Zayed Al Nahyan în Abu Dhabi şi apoi să se deplaseze în Arabia Saudită pentru prima sa întâlnire faţă în faţă cu Mohamed bin Salman din octombrie 2019. 

Întâlnirile lui Putin cu cei doi lideri arabi, ale căror ţări pompează peste o cincime din petrolul mondial, are loc după ce preţul petrolului a scăzut în pofida promisiunii Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol şi Rusia (OPEC+) de a reduce în continuare producţia. 

Membrii OPEC+ furnizează mai mult de 40% din petrolul mondial. "Coordonarea strânsă dintre Rusia şi Arabia Saudită în acest format este o garanţie fiabilă a menţinerii unei situaţii stabile şi previzibile pe piaţa mondială a petrolului", a declarat Kremlinul, indicând una dintre temele principale de discuţie.

Putin şi gazdele sale vor discuta, de asemenea, despre războiul Israelului împotriva Hamas în Fâşia Gaza, despre situaţia din Siria şi Yemen, precum şi despre probleme mai largi de stabilitate în Golf, a precizat Kremlinul. Un consilier al Kremlinului a declarat că se va discuta şi despre Ucraina, potrivit Reuters.

Relaţiile dintre Arabia Saudită şi Rusia în cadrul cooperării OPEC+ au fost uneori tensionate, iar un acord aproape că a eşuat în martie 2020, când pieţele erau deja zguduite de apariţia coronavirusului. La momentul respectiv, Arabia Saudită a redus preţurile la petrol pentru clienţii săi, în timp ce Rusia a declarat că va fi liberă de orice obligaţie de a respecta cotele de producţie. Însă cele două state au reuşit să-şi repare relaţiile în câteva săptămâni, iar OPEC+ a acceptat reduceri record de aproape 10% din cererea mondială de petrol, pentru a susţine pieţele petroliere. În octombrie, Putin l-a lăudat pe prinţul moştenitor saudit şi a declarat că, dacă vor exista diferenţe privind extinderea reducerilor OPEC+, atunci Kremlinul va căuta un consens.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.