Irakul a făcut un pariu diplomatic şi securitar - organizând prima vizită a unui papă din istorie - pe care speră să-l transforme în câştig politic şi economic, însă unii experţi consideră că ar putea fi doar un succes efemer, având în vedere provocările enorme, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Această vizită este o ”cotitură”, declară pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului irakian de Externe, Ahmed al-Sahhaf.

”Dacă Irakul nu ar fi stabil şi sigur, credeţi că cineva de statura Papei ar fi putut să-l străbată?”, declară el, evocând perspectiva unor ”legături consolidate cu alte ţări mulţumită acestei vizite”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Irakul vine de departe. În urmă cu doar trei ani, el se afla sub lumina proiectoarelor, însă din cauza unuia dintre cele mai violente războaie moderne, împotriva grupării Statul Islamic (SI), care a cucerit în 2014 otreme din teritoriul irakian.

Cu doar câteva zile înainte de sosirea argentianului Francisc, alte rachete ucideau un american.

El şi-a încheiat luni această vizită istorică de trei zile, îndemnându-i pe creştini să nu-şi piardă curajul.

”SĂ NU UITĂM”

Primindu-l pe Papă, Bagdadul a vrut să arate că securitatea este asigurată din nou într-o ţară căreia unii îi preconizau prăbuşirea totală în 2014.

Irakul a încercat de asemenea să insiste asupra ”coexistenţei” între multiplele sale confesiuni etnice - dintre care unele au devenit trist celebre prin atrocităţi comise împotriva lor de către jihadişti sau în cursul sângerosului Război civil din 2000.

Premierul Mustafa al-Kazimi a decretat o ”Zi naţională a toleranţei” în amintirea vizitei papale, o ”oportunitate istorică”.

”Irakul se confruntă cu numeroase provocări, iar vizita Papei poate că ne-a făcut să uităm toate astea timp de câteva zile, însă ele sunt în continuare aici”, tranşează Farhad Alaaldin de la Iraqi Advisory Council.

Papa nu  a ezitat să sublinieze aceste rele, după ce i-a susţinut, în urmă cu doi, pe milioanele de manifestanţi tineri care denunţau reprimarea în sânge a celor care reclamau sfârşitul corupţiei şi risipei.

În discursurile sale, Francisc a denunţat ”corupţia”, endemică în Irak, a îndemnat să înceteze amestecurile străine într-o ţară prinsă în cleşte între Statele Unite şi Iran şi şi-a ales minuţios traseul şi etapele vizitei.

Imaginea Papei în mijlocul unei biserici în ruină, la Mosul, de exemplu, ”pune în lumină nemulţumirea irakienilor faţă de autorităţi locale, faţă de guverne ineficiente,  reconsitrucţie lentă, care împiedică întoarcerea deplasaţilor” - în continuare de peste un milion în ţară, declară pentru AFP un cercetător de la Century Foundation, Sajad Jiyad.

”MAI DEGRABĂ TRISTE DECÂT BUCUROASE”

Politologul irakian Usama al-Saidi consideră că ”această vizită viza să pună proiectoarele asupra capacităţilor şi importanţei Irakului, atât la nivel naţional cât şi internaţional”.

Acum, că lumea a luat cunoştinţă de ”moştenirea culturală şi plurireligioasă a ţării” urmându-l pe papă la Ur, oraşul natal al lui Abraham, sau la Najaf, sediul de referinţă religioasă a majorităţii şiiţilor din lume, ”politicienii trebuie să se ridice la înălţime”.

”Toate infrastructurile sunt de revăzut şi trebuie ca, după această invitaţie, să se facă totul pentru a face ţara locuibilă”, afirmă el.

”Nu a existat niciun incident de securitate, fie şi minim”, se felicită un oficial de la Securitate. ”Asta dovedeşte că Irakul este capabil să apere delegaţiile străine care vor veni mai uşor în viitor”, declară el pentru AFP.

Inclusiv vecinul iranian, zgârcit în comentarii, vede în acest lucru proba faptului că Irakul a devenit ”o ţară sigură”.

Însă, în afară de potenţiale etape turistice, care nu au nicio infrastructură de primire, irakienii continuî să aibă doar câteva ore de electricitate pe zi, iar adesea au loc crize sanitare în centrul cărora se află problema vitală a apei.

Spitalele sunt, la rândul lor, incapabile să facă faţă pandemiei covid-19, care a ucis deja peste 13.000 de irakieni.

”Conducători comunitari aţâţă tensiuni etnice, Iranul se amestecă în afacerile irakiene şi există probleme cu grupări paramilitare” numeroase în această ţară, în care SI are în continuare celule adormite, iar Iranul aliaţi înarmaţi, subliniază Jiyad.

”Din nefericire, există riscul să aibă loc multe evenimente în Irak, mai degrabă triste decât bucuroase”, avertizează el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.