Statele Unite au acuzat, vineri, China şi Rusia de propagandă şi dezinformare,relaţie amplificată în contextul epidemiei de coronavirus, aceasta fiind o nouă replică de la Washington în disputa cu Beijingul cu privire la originea pandemiei, potrivit AFP.
"Înainte de criza legată de Covid-19, am constatat deja un anumit nivel de coordonare între Rusia şi Republica Populară Chineză în materie de propagandă", a declarat Lea Gabrielle, coordonatoarea Centrului şi Departamentului de stat american însărcinată să analizeze şi să combată propaganda străină.
"Dar cu această pandemie, cooperarea s-a accelerat rapid", a adăugat ea în timpul unei conferinţe telefonice cu jurnaliştii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit lui Gabrielle, această "convergenţă este rezultatul pragmatismului a doi actori, care vor să modeleze perspectiva cu privire la pandemia de Covid prin a-şi impune propriul interes".
La sfârşitul lui martie, atunci când preşedintele american Donald Trump şi omologul său chinez Xi Jinping au încheiat un armistiţiu formal al "războiului declaraţiilor" dintre cele două mari puteri cu privire la originea maladiei, Washingtonul a fost încântat să vadă că Beijingul nu mai răspândeşte teorii ale conspiraţiei pe internet, una dintre acestea vizând o implicare americană.
Dar armistiţiul s-a încheiat rapid.
Administraţia Trump acuză autorităţile chineze că au întârziat să alerteze lumea cu privire la epidemie şi că au ascuns amploarea răspândirii virusului. Şi deci, că sunt "responsabile" de propagarea sa la nivel mondial, de moartea a sute de mii de persoane şi de actuala criză economică, fără precedent.
Mai mult, preşedintele american şi secretarul de stat Mike Pompeo au susţinut că Beijingul a ascuns un accident de laborator care s-ar afla la originea pandemiei. Şeful diplomaţiei americane a asigurat să dispune de "probe uriaşe" care arată că virusul, de originea naturală, provine de la un laborator din oraşul chinez Wuhan, recunoscând că nu are însă "certitudinea".
Dar el nu a dezvăluit niciunul dintre aceste elemente, şi această teză, care nu a fost public confirmată de serviciile americane, nu răspunde deci în acest stadiu presupunerilor sale.
Dilomaţia chineză a replicat: Mike Pompeo "nu poate prezenta probe pentru că nu există".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.