Prim-ministrul ungar Viktor Orban a plecat vineri de la Paris către Buenos Aires, unde va participa duminică, 10 decembrie, la ceremonia de învestire în funcţie a noului preşedinte argentinian Javier Milei, a declarat pentru MTI Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al premierului maghiar.
În timpul programului de două zile, premierul Viktor Orban va purta o serie de discuţii bilaterale în Argentina, a precizat Bertalan Havasi, confirmând informaţiile din presa braziliană potrivit cărora Viktor Orbán va avea o discuţie separată cu Jair Bolsonaro, fostul preşedinte al Braziliei.
Atât Javier Milei, cât şi Bolsonaro sunt văzuţi ca lideri ultraconservatori, apropiaţi de Donald Trump, cu vederi adesea controversate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Viktor Orban se afla de joi la Paris, unde a fost primit de preşedintele Emmanuel Macron, care a încercat să-l convingă să nu blocheze summitul UE de săptămâna viitoare, unde ar urma să fie discutată propunerea Comisiei Europene de a deschide negocieri de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova. Viktor Orban a anunţat că se împotriveşte ideii ca Ucraina - pe care a numit-o una dintre cele mai corupte ţări din lume, potrivit POLITICO - să facă parte din UE.
Javier Milei va depune duminică jurământul de preşedinte al Argentinei, demersul oficial care pecetluieşte ascensiunea bruscă a unui outsider politic care promite o terapie de "şoc" şi reduceri drastice ale cheltuielilor pentru a rezolva cea mai gravă criză economică din ultimele decenii din ţara sud-americană.
În economistul cu părul răvăşit, fost expert TV, îşi pun speranţele 45 de milioane de argentinieni, care au fost grav afectaţi de o inflaţie de 150%. Patru din zece argentinieni trăiesc în sărăcie, au fost instituite controale valutare pentru a proteja moneda naţională peso, iar ţara este de departe cel mai mare datornic la Fondul Monetar Internaţional.
Milei se bucură de sprijinul unor personalităţi de dreapta la nivel mondial, precum brazilianul Jair Bolsonaro şi fostul preşedinte american Donald Trump. Preşedintele chilian Gabriel Boric este, de asemenea, aşteptat să participe la învestirea sa, dar alţi lideri regionali de centru-stânga, precum brazilianul Luiz Inacio Lula da Silva şi mexicanul Andres Manuel Lopez Obrador, vor fi absenţi.
Din partea SUA va fi prezentă o delegaţie americană condusă de Jennifer Granholm, secretarul pentru energie, din care va face parte şi un consilier al Casei Albe, Juan Sebastian Gonzalez, scrie Reuters.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.