Ecologiştii germani îi depăşesc în intenţiile de vot pe conservatorii lui Angela Merkel, după ce şi-au desemnat conducătoarea candidată la Cancelarie în alegerile legislative din toamnă, arată un sondaj de opinie publicat duminică, relatează AFP.
Aceasta este a doua anchetă de opinie de săptămâna aceasta care relevă această răsturnare şi care, în cazul în care se confirmă la urne, ar fi fără precedent în istoria politică germană.
La 41 de ani de la înfiinţare, în 1980, Partidul Verzilor (”Grünen”) este creditat cu o instalare la Cancelarie - o perspectivă de negândit în urmă doar cu câteva luni.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sondajul, realizat de Institutul Kantar pentru ediţia de duminică a cotidianului Bild, creditează ecologiştii cu 28% în intenţiile de vot, cu şase puncte procentuale mai mult decât ancheta precedentă, în urma desemnării copreşedintei Annalena Baerbock candidată la Cancelarie.
Conservatorii lui Merkel sunt creditaţi 27%, cu două puncte procentuale mai puţin, după desemnarea controversată a preşedintelui Uniunii Creştin Democrate (CDU) Armin Laschet la succesiunea lui Merkel, puţăin popular în opinia publică.
Partidul Social Democrat (SPD), care guvernează în prezent împreună cu dreapta, într-o coaliţie, pierde de asemenea teren şi estev creditat cu 13% din intenţiile de vot, la fel ca Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă), creditată cu 10%, şi Die Linke (extrema stângă), creditată cu 7%.
Alt sondaj, publicat marţi, realizat pentru posturile de televiziune RTL şi NTV, îi credita pe Verzi, pentru prima oară, pe primul loc în intenţiile de vot, tot cu 28%, urmaţi de dreapta.
Nominalizarea lui Baerbock, în vârstă de 40 de ani, adepta unei liniimai degrabă moderate în Apărare şi mediu, şi care a făcut campanie pe tema unei reînnoiri, se află la originea acestei creşteri în sondaje.
Verzii au înregistrat peste 2.000 de membri noi de la începutul săptămânii.
”În ultimele zile, Verzii au reuşit să atragă alegători conservatori, social-democraţi şi din stânga radicală. Ei fac campanie pe teme atrăgătoare în prezent, iar Annalena Baerbock profită de slăbiciunea rivalilor săi”, comentează pentru Bild un reprezentant al Institutului Kantar, Torsten Schneider-Haase.
Conservatorii continuă să-şi regleze conturile în interior, în urma unui fel de alegeri ”primare” care au creat disensiuni profunde.
Perdantul în cursa dreptei la succesiunea Angelei Merkel, care urmează să se retragă după alegeri, bavarezul Markus Söder, l-a atacat violent weekend pe învingătorul Armin Laschet.
Söder s-a declarat ”neconvins” de desemnarea lui Laschet şi a subliniat că CDU se confruntă cu o criză.
”Cu cinci luni înaintea alegerilor lgislaltive, CDU se află la cel mai scăzut nivel în sondaje şi se confruntă în continuare cu dificultăţi din cauza pandemiei covid-19 şi cu o anumită uzură după 16 ani” de când se află la putere Angela Merkel, apreciază Laschet în cotidanul Nürnberger Nachrichten.
El a stabilit taberei conservatoare obiectivul de a atinge în alegeri ”cu mult peste 30%”, după ce a obţinut un scor de 32,9% în alegerile din 2017, un scor istoric de mic.
În ultimele alegeri, ecologiştii au obţinut 8,9% din voturile exprimate.
”Mulţi oameni sunt de părere că, după 16 ani, a venit timpul să se guverneze fără conservatori. Suntem avertizaţi să nu subestimăm acest lucru”, avertizează Söder.
Laschet şi anturajul său rămân convinşi că popularitatea lor va creşte imediat ce restricţiile impuse împotriva covid-19 vor fi ridicate, probabil în vară.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.