Vaticanul a anunţat vineri excomunicarea unui arhiepiscop italian ultraconservator, monseniorul Carlo Maria Vigano, în vârstă de 83 de ani, un opozant virulent al Papei Francisc, condamnat cu privire la o ”schismă” după ce a respins autoritatea şefului Bisericii Catolice, relatează AFP.
Monseniorul Carlo Maria Vigano a fost exclus din Biserica Catolică din cauza ”refuzului său de a recunoaşte şi de a se supune Suveranului Pontif”, anunţă într-un comunicat Dicasterul Doctrinei Credinţei.
Această decizie rară, într-un dosar foarte mediatizat, ar putea avea un răsunet important în mediile ultraconservatoare - mai ales în Statele Unite, unde opoziţia faţă de pontificatul Papei argentinian este puternică.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Cunoaştem declaraţiile sale publice care arată refuzul (...) comuniunii cu membrii Bisericii care-i sunt supuşi şi legitimităţii şi autorităţii magistrale a Conciliului Ecumenic Vatican II”, justifică dicasterul.
Acest influent prelat italian, un fost ambasador al Vatocanului în Statele Unite, a anunţat că a fost convocat la 20 iunie în faţa justiţiei Sfântului Scaun, acuzat de ”negarea legitimităţii Papei Francisc” şi ”refuzul Conciliului Vatican II”.
”Repudiez, resping şi condamn scandalurile, greşelile şi ereziile lui Jorge Mario Bergoglio (Papa Francisc), care are o gestiune puterii absolut tiranică”, denunţa el atunci.
”Consider acuzaţiile formulate împotriva mea drept o onoare”, adăuga el pe X.
Conciliul Vatican II (1962-1965), considerat o adaptare majoră a Bisericii la lumea modernă, ”reprezintă cancerul ideologic, teologic, moral şi liturgic al cărei metastază este «Biserica sinodală» bergoliană”, denunţa el atunci.
Carlo Maria Vigano, care a fost nunţiu apostolic (ambasador al Sfântului Scaun) la Washington în perioada 2011-2016, după care s-a retras, este un acuzator cronic al Papei şi s-a făcut cunoscut prin numeroase luări de poziţie dure împotriva autorităţii acestuia.
El a ieşit din anonimat după ce a cerut demisia Papei, în august 2018, când a publicat o listă de acuzaţii usturătoare cu privire la gestionarea violenţelor sexuale în Bierica Catolică.
El l-a acuzat de faptul că l-a protejat mult timp pe un cardinal american, Theodore McCarrick, caterisit în 2019 cu privire la violenţe împotriva unui minor.
Carlo Maria Vigano a fost secretarul general al guvernoratului Vaticanului, o poziţie din care a descoperit şi denunţat corupţia din cadrul administraţiei.
El a fost condamnat în 2018 de către un tribunal italian la plata sumei de 1,8 milioane de euro fratelui său cu deficienţe, într-un dosar de spoliere familială.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...