Statele Unite au anunţat vineri închiderea frontierelor pentru călătorii care vin din opt ţări din Africa australă ca răspuns la apariţia variantei Omicron a Covid-19, potrivit AFP.
Sosirea pe teritoriul american va fi înterzisă începând de luni persoanelor care vin din Africa de Sud, Botswana, Zimbabwe, Namibia, Lesotho, Eswatini, Mozambic şi Malawi, a declarat un înalt responsabil american. Doar cetăţenii americani şi rezidenţii permanenţi în SUA vor fi autorizaţi să intre în ţară, a precizat el.
Această decizie, luată în urma măsurilor similare anunţate în special de ţări europene, intervine în momentul în care preşedintele american Joe Biden tocmai a deschis la începutul lui noiembrie frontierele pentru toţi călătorii, cu condiţia să fie vaccinaţi pentru Covid, după 20 de luni de restricţii.
„Această măsură a fost impusă din precauţie, în contextul noii variante a Covid-19 care circulă în Africa australă”, a explicat responsabilul american jurnaliştilor.
„Cercetătorii noştri şi oficialii din sănătatea publică lucrează rapid pentru a afla mai multe despre această variantă”, a adăugat acesta. „Preşedintele Biden a promis că va lua toate măsurile necesare pentru a asigura sănătatea americanilor şi pentru a învinge pandemia, iar această măsură a fost recomandată de experţii medicali din guvernul SUA şi de echipa responsabilă cu Covid-19”, a spus el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...