Prim-ministrul britanic Liz Truss şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-au întâlnit, miercuri, la Adunarea Generală a ONU şi au condamnat, într-o declaraţie comună, acţiunile Rusiei în Ucraina, trasmite BBC.
Într-o declaraţie, cei doi oficiali afirmă că sunt de acord că mobilizarea din Rusia a fost un "semn că invazia Rusiei eşuează".
"Este o declaraţie de slăbiciune", au spus ele, adăugând că vor continua să sprijine Ucraina "atât timp cât va fi nevoie".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, au declarat că au purtat discuţii privind relaţiile dintre UE şi Regatul Unit, inclusiv Irlanda de Nord.
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat, miercuri, mobilizarea parţială în Rusia. Putin a avertizat că Rusia va folosi toate mijloacele pe care le are la îndemână, adăugând că aceia care încearcă să utilizeze şantajul nuclear împotriva Rusiei vor descoperi că lucrurile se pot întoarce împotriva lor.
”Nu blufez”, a spus el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.