Uraganul Rosa s-a intensificat, devenind o furtună majoră de categoria 4 în Oceanul Pacific, cu un vânt de 230 de km/h. Meteorologii nu se aşteaptă ca intensitatea furtunii să se schimbe în curând, conform Centrului Naţional al Uraganelor din SUA (NHC), scrie Reuters.
Rosa se află la 975 de km distanţă de statul mexican Baja California şi se îndreaptă spre vest cu o viteză de 15 km/h.
„Nu ne aşteptăm la o schimbare semnificativă a intensităţii în timpul nopţii iar sâmbătă anticipăm o scădere a intensităţii iar o scădere mai semnificativă la începutul săptămânii viitoare”, a comunicat NHC.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Valuri puternice create de Rosa sunt aşteptate să ajungă pe coasta din sud-vestul Mexicului, în peninsula Baja California şi în sudul statului american, California, în timpul weekendului.
„Valurile vor crea condiţii periculoase pentru surf, punând vieţile oamenilor în pericol”, a comunicat centrul.
Totuşi, NHC a comunicat că nu a fost activată o avertizare oficială.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.