Există temeri că aproape 90 de persoane au murit marţi într-o busculadă care s-a produs în timpul unui eveniment religios în statul Uttar Pradesh din nordul Indiei, au declarat autorităţile, deocamdată fiind confirmat din surse medicale un bilanţ de cel puţin 27 de morţi, relatează Reuters şi The Guardian.
UPDATE - Potrivit televiziunii NDTV, bilanţul deceselor cel puţin 87 de persoane s-ar putea să fi murit marţi în busculadă.
Autorităţile au declarat că o mulţime mare s-a adunat într-o zonă de teren deschis ca răspuns la un apel din partea unui lider religios local. "Incidentul s-a produs din cauza supraaglomerării în momentul în care oamenii încercau să părăsească locul de desfăşurare", a declarat reporterilor administratorul districtului Hathras, Ashish Kumar.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Un martor neidentificat a declarat pentru India Today că ieşirea de la locul de desfăşurare era îngustă. "În timp ce încercam să ieşim spre un câmp, dintr-o dată a început o agitaţie şi nu am ştiut ce să facem", a declarat martorul.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei districtuale, Manish Chikara, evaluase iniţial numărul morţilor la aproximativ 60 de persoane, dar avertizase că bilanţul ar putea creşte.
Uttar Pradesh este cel mai populat stat din India, cu peste 200 de milioane de locuitori.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Busculada a avut loc într-un sat din districtul Hathras, la aproximativ 200 km sud-est de capitala naţională New Delhi, unde mulţimile se adunaseră pentru a sărbători zeitatea hindusă Shiva.
"Nu pot oferi un bilanţ exact în acest moment, dar este de aproximativ 60. Există posibilitatea ca bilanţul să crească", a declarat telefonic pentru Reuters Manish Chikara, purtător de cuvânt al poliţiei districtuale.
Videoclipuri neverificate pe reţelele sociale arată cadavre îngrămădite pe jos în faţa unui spital local. Reuters nu a putut verifica imediat veridicitatea şi actualitatea aceste videoclipuri.
Ministrul-şef al statului, Yogi Adityanath, a ordonat o anchetă asupra incidentului.
"Au fost date instrucţiuni oficialilor în cauză să desfăşoare operaţiuni de ajutorare şi salvare ca în timp de război şi să ofere tratament adecvat răniţilor", a scris el pe X.
Potrivit unor surse medicale guvernamentale citate de The Guardian, cel puţin 27 de persoane au murit strivite la adunarea religioasă hindusă din nordul Indiei, iar altele au fost rănite. "Am primit 27 de cadavre până în prezent, cadavrele continuă să sosească", a declarat Ram Mohan Tiwari, ofiţer medical superior în statul Uttar Pradesh. Umesh Kumar Tripathi, medic-şef, a declarat reporterilor că morţii au fost 25 de femei şi doi bărbaţi. "Mulţi răniţi au fost, de asemenea, internaţi", a declarat Tripathi. "Motivul principal este o busculadă în timpul unui eveniment religios", a confirmat el.
Accidentele mortale sunt frecvente la lăcaşurile de cult din India în timpul marilor festivaluri religioase.
Cel puţin 112 persoane au fost ucise în 2016 după o explozie uriaşă cauzată de un foc de artificii interzis la un templu care marca noul an hindus. Explozia a zguduit clădiri de beton şi a declanşat un incendiu la un complex de temple din statul Kerala, unde se adunaseră mii de persoane.
Alţi 115 credincioşi au murit în 2013 în urma unei busculade care s-a produs pe un pod din apropierea unui templu din Madhya Pradesh. Până la 400 000 de persoane erau adunate în zonă, iar busculada s-a produs după ce s-a răspândit un zvon conform căruia podul era pe cale să se prăbuşească.
De asemenea, 224 de pelerini au murit şi alţi peste 400 au fost răniţi într-o busculadă produsă în 2008 la un templu de pe un deal din oraşul nordic Jodhpur.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.