Un bărbat cu nume aparent românesc, Ioan Pintaru, a fost acuzat de tentativă de omor după ce o fată de 11 ani a fost înjunghiată, luni, în Leicester Square din Londra, relatează presa britanică. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat, marţi, la solicitarea News.ro, că persoana reţinută de autorităţile britanice în legătură cu incidentul din petrecut în Leicester Square este cetăţean român, iar Consulatul General al României la Londra va urma procedurile specifice în astfel de cazuri. De asemenea, instituţia menţionează că nu au fost primite alte solicitări în legătură cu acest caz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI MAE: Persoana reţinută de autorităţile britanice în legătură cu incidentul din petrecut în Leicester Square este cetăţean român / Consulatul General al României la Londra va urma procedurile specifice

UPDATE: Autorităţile britanice au făcut publică pentru prima dată o fotografie a suspectului care a fost acuzat de tentativă de omor asupra unei fetiţe de 11 ani în centrul Londrei. Ioan Pintaru, în vârstă de 32 de ani, este acuzat că a înjunghiat-o de opt ori.

Foto: SkyNews
Foto: SkyNews

Ioan Pintaru este cetăţean român fără domiciliu stabil. El a compărut marţi, pentru prima dată, în justiţie. Procuroul David Burns a expus faptele în instanţă. Judecătorul a auzit că o femeie şi fiica ei în vârstă de 11 ani se aflau în Leicester Square ca turiste. Un bărbat "s-a apropiat de fată, a strâns-o de cap, apoi a înjunghiat-o de opt ori", a declarat procurorul Burns.

El a adăugat că fata a fost rănită în zona feţei, umărului, încheieturii mâinii şi gâtului. Victima este încă în spital şi va avea nevoie de o intervenţie chirurgicală plastică.

ŞTIREA INIŢIALĂ: 

Potrivit BBC, Ioan Pintaru, în vârstă de 32 de ani şi fără domiciliu stabil, a fost, de asemenea, acuzat de deţinere a unui obiect tăios.

Iniţial, s-a crezut că şi mama fetei a fost rănită, dar ulterior s-a confirmat că avea de fapt pe corp sângele fiicei ei. Fata a fost dusă la spital cu răni grave, dar care nu îi pun viaţa în pericol, a declarat Poliţia Metropolitană.

Ioan Pintaru a fost plasat în arest preventiv şi urmează să fie audiat la Curtea Magistraţilor din Westminster.

Anchetatorii lucrează în prezent pentru a stabili motivaţia suspectului şi a îndemnat pe oricine a fost martor la ceea ce s-a întâmplat sau are orice informaţii să contacteze poliţia. Poliţia a declarat însă luni că nu există nicio sugestie că incidentul ar fi avut legătură cu terorismul, iar victimele şi atacatorul nu păreau să se cunoască între ele.

Poliţia a fost chemată în Leicester Square, o zonă turistică din centrul Londrei, luni, la ora locală 11.30.

Leicester Square şi zona înconjurătoare atrag aproximativ 2,5 milioane de vizitatori în fiecare săptămână şi găzduiesc magazine, teatre, cinematografe şi restaurante.

Înjunghierea a avut loc în apropierea magazinului de ceai TWG, care se află lângă magazinul Lego şi vizavi de magazinul M&Ms. Un agent de pază de la magazinul de ceai a declarat că a intervenit pentru a o ajuta pe fată când a fost atacată. Acesta a spus că el şi colegii săi au acordat primul ajutor copilului înainte ca poliţia să ajungă la patru minute de la atac, scrie SkyNews.

Poliţia a adus un omagiu persoanelor "care au intervenit cu curaj în acest incident", spunând: "Ei s-au pus în pericol şi au arătat ce are Londra mai bun făcând acest lucru".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.