Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev, Oleg Nikolenko, a declarat luni că una dintre dronele folosite de ruşi în atacul din cursul nopţii asupra portului ucrainean de la Dunăre Izmail ar fi căzut pe teritoriul României. Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a infirmat ”în mod categoric informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la o aşa-zisă situaţie apărută în cursul nopţii de 3 spre 4 septembrie, în care drone ruseşti ar fi căzut pe teritoriul naţional al României”. El a afirmat că Ministerul Apărării a monitorizat situaţia şi că ”în niciun moment mijloacele de atac utilizate de Federaţia Rusă nu au generat ameninţări militare directe la adresa teritoriului naţional sau apelor teritoriale ale României”. Şeful diplomaţiei de la Kiev, Dmitro Kuleba, susţine însă că are dovezi fotografice şi a sugerat că România ezită să recunoască din prudenţă şi din dorinţa de a nu escalada, pentru că altfel, ar trebui să dea un răspuns Moscovei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Potrivit Serviciului Gărzii de Stat a Frontierei Ucrainei, noaptea trecută, în timpul unui atac masiv al Rusiei în apropiere de portul Izmail, dronele ruseşti Shahed au căzut şi au detonat pe teritoriul României”, a afirmat Nikolenko într-o postare pe Facebook.
„Aceasta este încă o confirmare a faptului că teroarea rachetelor ruseşti reprezintă o ameninţare uriaşă nu numai pentru securitatea Ucrainei, ci şi pentru securitatea ţărilor vecine, inclusiv a statelor membre NATO”, comentează purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean.
„Facem apel la partenerii noştri să accelereze furnizarea de sisteme moderne suplimentare de apărare antirachetă şi antiaeriană, precum şi avioane de luptă către Ucraina, ceea ce va spori protecţia infrastructurii Ucrainei şi a ţărilor vecine”, se spune în finalul mesajului postat de purtătorul de cuvânt al ministrului Dmitro Kuleba.
Oficialul îşi însoţeşte postarea de o fotografie care aparent arată o explozie surprinsă de partea cealaltă a malului Dunării.
Pe de altă parte, o sursă din industria ucraineană a declarat pentru Reuters că două drone ruseşti au căzut pe malul românesc al Dunării.
Porturile ucrainene de pe Dunăre, Reni şi Izmail, atacate succesiv în ultimele două nopţi şi situate în apropierea graniţei cu România, au permis Ucrainei să efectueze aproximativ un sfert din exporturile sale de cereale înainte ca Rusia să se retragă, în iulie, din acordul care asigura transportul securizat de cereale pe Marea Neagră. De atunci, porturile dunărene au devenit principala rută de ieşire din Ucraina, cerealele fiind trimise pe barje către portul românesc Constanţa pentru a fi expediate mai departe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...