Camera Reprezentanţilor din SUA a votat, sâmbătă, un pachet de ajutor cheie în valoare de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Preşedintele american Joe Biden afirmă că adoptarea de către Camera Reprezentanţilor a proiectelor de lege privind ajutorul pentru Ucraina, Israel şi regiunea Indo-Pacific transmite un "mesaj clar" despre leadership-ul american în lume, relatează CNN. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dimitri Peskov a criticat pachetul de ajutor pentru Ucraina aprobat sâmbătă de Camera Reprezentanţilor din SUA, afirmând că ”va ruina şi mai mult Ucraina”. La rândul său, purtătoarea de cuvânt a MAE rus Maria Zaharova a calificat ajutorul american drept ” sprijin direct pentru activităţi teroriste”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: Ajutorul aprobat de Camera Reprezentanţilor va ruina şi mai mult Ucraina / Zaharova: Ajutorul american pentru Ucraina, sprijin direct pentru activităţi teroriste
CITEȘTE ȘI Joe Biden după votul din Camera Reprezentanţilor: Un mesaj clar cu privire la puterea leadership-ului american în lume / Îndemn Senatul să îmi trimită rapid acest pachet, astfel încât să îl pot promulga
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
CITEȘTE ȘI Zelenski, după ce Camera Reprezentanţilor din SUA a votat pachetul de ajutor pentru Ucraina: Va împiedica extinderea războiului, va salva mii şi mii de vieţi şi va ajuta ambele naţiuni să devină mai puternice
CITEȘTE ȘI Israelul mulţumeşte Camerei Reprezentanţilor din SUA pentru că a adoptat pachetul de ajutor

Pachetul include ajutor pentru Ucraina în lupta împotriva Rusiei.

De asemenea,, Camera Reprezentanţilor a adoptat Suplimentul de securitate pentru Israel, pachet de 26,4 miliarde de dolari pentru a ajuta Israelul.

Cu o susţinere covârşitoare, Camera Reprezentanţilor a aprobat partea legată de Ucraina, un pachet de ajutor de 61 de miliarde de dolari, o demonstraţie puternică a sprijinului american. Unii parlamentari au aplaudat, fluturând steaguri albastre şi galbene ale Ucrainei.

Aproape 14 miliarde de dolari incluse în pachet ar ajuta Ucraina să cumpere sisteme avansate de armament şi alte echipamente de apărare.

Pachetul de 26 de miliarde de dolari pentru ajutorarea Israelului şi acordarea de ajutor umanitar cetăţenilor din Gaza a fost, de asemenea, aprobat fără probleme.

Pachetul legat de Israel include, de asemenea, 4 miliarde de dolari pentru sistemele de apărare antirachetă Iron Dome şi David's Sling, 1,2 miliarde de dolari pentru sistemul de apărare Iron Beam, 4,4 miliarde de dolari pentru refacerea articolelor şi serviciilor de apărare furnizate Israelului, 3,5 miliarde de dolari pentru achiziţionarea de sisteme de arme avansate şi alte articole prin intermediul Programului de finanţare militară externă, 9,2 miliarde de dolari pentru asistenţă umanitară - inclusiv alimente de urgenţă, adăposturi şi servicii de bază - pentru populaţiile aflate în situaţii de criză, potrivit CNN.

Camera Reprezentanţilor a adoptat şi suplimentul de securitate pentru regiunea Indo-Pacific, pachet care include 8,1 miliarde de dolari pentru a contracara acţiunile Chinei în regiunea Indo-Pacific, 3,3 miliarde de dolari pentru dezvoltarea infrastructurii submarine, 2 miliarde de dolari pentru finanţarea militară externă pentru Taiwan şi alţi aliaţi cheie, 1,9 miliarde de dolari pentru refacerea articolelor şi serviciilor de apărare furnizate Taiwanului şi partenerilor regionali.

Textul de lege va fi trimis acum la Senat, care are majoritate democrată şi a adoptat o măsură similară în urmă cu mai bine de două luni. Se aşteaptă ca Senatul să adopte măsura săptămâna viitoare şi să o trimită la preşedintele Joe Biden pentru a o promulga.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.