SUA au lansat vineri lovituri aeriene asupra unor ţinte din Irak şi Siria, marcând începutul a ceea ce va fi probabil un răspuns la scară mai mare asupra miliţiilor susţinute de Iran care sunt responsabile pentru atacuri asupra trupelor americane din Orientul Mijlociu, relatează Reuters şi CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Joe Biden: Dacă faceţi rău unui american, vom răspunde. Răspunsul SUA nostru va continua în momentele şi locurile pe care le alegem noi

UPDATE: 18 MORŢI ÎN SIRIA

Bilanţul atacurilor aeriene din estul Siriei se ridică la cel puţin 18 morţi.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, o organizaţie a opoziţiei siriene în extil, a declarat că loviturile din estul Siriei s-au soldat cu moartea a "cel puţin 18 luptători pro-Iran".

Cel puţin 26 de situri importante care adăpostesc grupuri pro-iraniene, inclusiv depozite de arme, au fost distruse în raidurile în curs de desfăşurare care au lovit o mare parte din estul Siriei, o suprafaţă ce se întinde pe o distanţă de peste 100 de kilometri, de la oraşul Deir ez-Zor până la Albu Kamal, în apropiere de graniţa cu Irakul, a declarat pentru AFP grupul de monitorizare.

UPDATETREI LOCURI LOVITE ÎN IRAK ŞI PATRU ÎN SIRIA

Atacurile aeriene au avut loc timp de 30 de minute, vineri, iar trei dintre locurile lovite au fost în Irak şi patru în Siria, a confirmat reporterilor generalul-locotenent Douglas Sims, directorul Statului Major Întrunit.

El a declarat că momentul loviturilor a fost determinat de vreme. "Indicaţiile iniţiale sunt că am lovit exact ceea ce am vrut să lovim, cu o serie de explozii secundare asociate cu locaţiile de muniţie şi logistică", a spus el.

La rândul său, John Kirby, purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională, a declarat că ţintele "au fost selectate cu atenţie pentru a evita victimele civile şi pe baza unor dovezi clare şi irefutabile că au legătură cu atacurile asupra personalului american din regiune".

UPDATEREACŢIA IRAKULUI

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru chestiuni de securitate naţională, a declarat că loviturile aeriene americane au lovit trei instalaţii în Irak şi patru în Siria.

Kirby a precizat că guvernul irakian a fost informat înainte de loviturile americane.

Un purtător de cuvânt al armatei irakiene a declarat că atacurile aeriene americane au fost lansate în zonele de frontieră irakiene, dar a avertizat că atacurile ar putea declanşa instabilitate în regiune. "Aceste lovituri aeriene constituie o încălcare a suveranităţii irakiene, subminează eforturile guvernului irakian şi reprezintă o ameninţare care ar putea duce Irakul şi regiunea la consecinţe nefaste", a spus purtătorul de cuvânt.

LOVITURILE VOR CONTINUA

"Aceste răspunsuri au început în această seară. Ele nu se vor încheia în această seară. Aşa că vor exista răspunsuri suplimentare. Vor fi acţiuni suplimentare pe care le vom întreprinde, toate menite să pună capăt acestor atacuri şi să înlăture capacitatea IRGC (Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice)”, a menţionat Kirby.

UPDATE85 DE ŢINTE LOVITE

Armata americană a precizat într-un comunicat că a lovit diverse ţinte, inclusiv centre de comandă şi control, rachete şi depozite de drone, precum şi instalaţii logistice şi de aprovizionare cu muniţie.

Atacurile au lovit peste 85 de ţinte şi s-au folosit peste 125 de muniţii.

Presa de stat siriană a declarat vineri că o "agresiune americană" asupra unor situri din zonele deşertice siriene şi de la graniţa dintre Siria şi Irak s-a soldat cu un număr de morţi şi răniţi.

Loviturile au avut loc la doar câteva ore după ce preşedintele Joe Biden şi liderii Pentagonului au asistat la aducerea acasă, la baza aeriană Dover din Delaware, a rămăşiţelor pământeşti ale celor trei soldaţi americani ucişi în atacul din Iordania de duminica trecută.

Comandamentul Central al SUA a confirmat într-o declaraţie că au fost efectuate lovituri aeriene în Irak şi Siria "împotriva Forţei Quds a Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran (IRGC) şi a grupărilor de miliţie afiliate".

"Forţele militare americane au lovit peste 85 de ţinte, cu numeroase avioane, inclusiv bombardiere cu rază lungă de acţiune, care au decolat din Statele Unite. Loviturile aeriene au folosit peste 125 de muniţii de precizie", a detaliat comunicatul Comandamentului Central al SUA.

Bombardierele B-1 - bombardiere grele cu rază lungă de acţiune, care pot desfăşura arme de precizie şi non-precizie - au fost folosite în cadrul operaţiunilor, a declarat un oficial al apărării pentru CNN.

"Facilităţile care au fost lovite au inclus operaţiuni de comandă şi control, sedii, centre de informaţii, rachete şi proiectile şi depozite de vehicule aeriene fără pilot la bord, precum şi facilităţi logistice şi lanţuri de aprovizionare cu muniţii ale grupurilor de miliţie şi ale sponsorilor lor din IRGC, care au facilitat atacurile împotriva forţelor SUA şi ale Coaliţiei", a adăugat comunicatul Comandamentului Central al SUA.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Lovitura de răspuns a SUA vine după un atac mortal asupra unei baze militare din Iordania în care au murit\ trei soldaţi americani şi alte aproape 40 de persoane au fost rănite.

Potrivit oficialilor americani citaţi de presa occidentală, aceste lovituri ar fi doar primele dintr-un răspuns mai amplu, pe mai multe niveluri, al administraţiei preşedintelui Joe Biden după atacurile din weekend, care au fost efectuate de militanţi susţinuţi de Iran.

Doi dintre oficiali, care au vorbit sub protecţia anonimatului, au declarat că loviturile au vizat instalaţii din Irak şi Siria legate de Gărzile Revoluţionare ale Iranului (IRGC) şi de miliţiile pe care le sprijină.

Deşi loviturile americane nu au vizat nicio locaţie din Iran, este posibil ca acestea să sporească îngrijorarea cu privire la tensiunile din Orientul Mijlociu, care au luat amploare în urma războiului de peste trei luni dintre Israel şi militanţii palestinieni Hamas din Gaza.

Oficialii au semnalat că este probabil ca aceste lovituri să fie mai semnificative decât atacurile anterioare asupra miliţiilor susţinute de Iran din ultimele săptămâni, care s-au concentrat în principal asupra depozitelor de arme sau a facilităţilor de antrenament.

Administraţia Biden a semnalat că ar putea exista acţiuni suplimentare în zilele următoare, iar secretarul apărării, Lloyd Austin, a declarat joi că răspunsul SUA va fi "pe mai multe niveluri".

"Avem capacitatea de a răspunde de mai multe ori, în funcţie de situaţie", a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă la Pentagon. "Ei au o mulţime de capacităţi. Eu am mult mai multe", a adăugat Austin referindu-se la miliţiile susţinute de Iran.

CONTEXTUL ATACURILOR AMERICANE

Biden a fost supus unor presiuni din ce în ce mai mari pentru a răspunde la moartea soldaţilor într-un mod care să oprească definitiv atacurile miliţiilor. Militanţii susţinuţi de Iran au vizat de peste 160 de ori, începând din octombrie, facilităţi militare americane din Irak şi Siria, iar mai mulţi congresmeni republicani au cerut ca SUA să lovească direct în interiorul Iranului pentru a trimite un mesaj clar. Dar oficialii administraţiei au fost clari că orice răspuns va fi proporţional, pentru a nu escalada şi mai mult lucrurile în regiune.

"Nu căutăm un război cu Iranul. Nu căutăm un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu", a declarat luni pentru CNN John Kirby, coordonatorul comunicaţiilor strategice pentru Consiliul de Securitate Naţională.

Miercuri, Casa Albă a declarat că este de părere că în spatele atacului cu dronă din Iordania se află un grup de militanţi numit Rezistenţa Islamică din Irak.

Începând din octombrie, armata americană a efectuat mai multe lovituri care au vizat depozitele de arme ale miliţiilor pro-iraniene din Irak şi Siria, dar niciuna dintre aceste lovituri nu i-a descurajat pe militanţi. În cele peste 160 de atacuri ale lor, militanţii au rănit peste 120 de membri ai serviciilor americane din întreaga regiune.

Iranul a petrecut ani de zile investind în aceste grupuri regionale fidele, cunoscute informal sub numele de "axa rezistenţei", furnizându-le bani, arme şi pregătire militară, în timp ce Teheranul a încercat să îşi extindă influenţa în Orientul Mijlociu şi să preseze Statele Unite să se retragă din regiune.

Totuşi, niciunul dintre celelalte atacuri ale grupurilor pro-iraniene, începând din octombrie, nu a dus la moartea unor membri ai serviciilor americane. Atacul de duminică din Iordania a marcat o escaladare semnificativă la care Biden şi echipa sa de securitate naţională au considerat că sunt obligaţi să răspundă în forţă.

Şi Iranul a declarat în mod repetat, la nivel oficial, că nu caută un conflict. Chiar vineri, preşedintele iranian Ebrahim Raisi a declarat că ţara sa nu va iniţia un război, dar că va "răspunde cu fermitate" agresorilor. "Am spus de multe ori că nu vom începe niciun război; dar dacă o ţară sau o forţă opresivă vrea să ne intimideze, Republica Islamică Iran va răspunde cu fermitate", a declarat el într-un discurs televizat rostit în provincia Hormozgan din sudul Iranului.

Cu toate acestea, au existat mesaje contradictorii din partea miliţiilor. Ca un semn al unui posibil efort de a calma tensiunile, militaţia Kataib Hezbollah - care ar face parte din mişcarea Rezistenţa Islamică din Irak - a anunţat marţi suspendarea operaţiunilor sale militare împotriva forţelor americane din regiune. "Anunţăm suspendarea operaţiunilor militare şi de securitate împotriva forţelor de ocupaţie (trupele americane) - pentru a preveni o problemă adusă guvernului irakian", a declarat Kataib Hezbollah într-un comunicat. "Vom continua să ne apărăm poporul din Gaza în alte moduri şi le recomandăm curajoşilor mujahedini din Brigăzile Libere Hezbollah să treacă la o apărare pasivă (temporar) dacă are loc vreo acţiune americană ostilă la adresa lor", a transmis miliţia pro-iraniană.

Însă vineri, liderul unui alt grup militant, Al-Nujaba, Akram Al-Kaabi, a declarat că va continua să atace ţinte americane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.