Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să trimită o delegaţie în capitala aliatului său belarus, la Minsk, la negocieri cu Ucraina, pe care a invadat-o, declară vineri un purtător de cuvânt al Kremlinului agenţiilor ruse de presă, realtează AFP. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunţat că Rusia este pregătită să trimită o delegaţie la Minsk, capitala Belarusului, pentru discuţii cu Ucraina, a informat agenţia de ştiri de stat rusă RIA-Novosti, propunere pe care Ucraina a declarat că „o ia în considerare”, relatează CNN.
”Vladimir Putin este dispus să trimită la Minsk o delegaţie rusă, la nivel de miniştri ai Apărării şi de Externe şi de administraţie prezidenţială, la negocieri cu o delegaţie ucraineană”, anunţă Dmitri Peskov.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Minskul este capitala Belarusului, care a permis Rusiei să-i folosească teritoriul pentru a invada Ucraina - şi anume forţelor care se îndreaptă în prezent către Kiev.
Kremlinul a refuzat în mod sistematic să participe la negocieri cu Ucraina, în pofida unor solicitări repetate ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, înainte ca Vladimir Putin să lanseze ofensiva, joi.
Preşedintele ucrainean declara, cu doar câteva ore înantea începerii campaniei militare ruse că a încercat să-l contacteze telefonic pe Vladimir Putin, însă în zadar.
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a dat asigurări vineri că obiectivul invaziei ruse a Ucranei este ”eliberarea” ucrainenilor ”de opresune”.
Lavrov sugera, astfel, că Moscova intenţionează să răstoarne regimul lui Volodimir Zelenski de la putere.
El preciza că Rusia este pregătită de negocieri dacă Ucraina ”depune armele”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...