Cel puţin 60 de persoane au murit şi 140 au fost rănite joi în urma exploziilor care au avut loc în zona aeroportului din Kabul. Un oficial american a declarat că o primă explozie a fost cauzată de un atentator sinucigaş. Potrivit Reuters, între victime sunt şi copii. Un oficial taliban declarat că mai mulţi talibani care păzeau au fost răniţi. Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO a condamnat ferm atentatul. Angela Merkel a denunţat atentatul "absolut josnic". Talibanii au condamnat ferm atacurile. Pentagonul anunţă că mai mulţi militari americani au fost ucişi.
UPDATE - Cel puţin 60 de oameni au fost ucişi şi 140 răniţi în exploziile de la aeroportull din Kabul, a declarat pentru BBC un oficial din domeniul sănătăţii.
UPDATE - Mai mulţi militari americani au fost ucişi şi răniţi în atentatul care a avut loc lângă aeroport, potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, John Kirby. "Confirmăm că un anumit număr de militari au fost ucişi în atentatul complex de lângă aeroportul din Kabul", a anunţat Kirby într-un comunicat. "Alţi militari au fost răniţi".
Potrivit The Wall Street Journal şi postului Fox, care citază responsabili americani neidentificaţi, patru soldaţi din Marină au fost ucişi.
Atentatele care au avut loc joi lângă aeroportul din Kabul au provocat moartea a 13 până la 20 de oameni şi 52 de răniţi, a indicat purtătorul de cuvânt al talibanilor.
"Informaţiile noastre iniţiale arată că între 13 până la 20 de persoane au fost ucise şi 52 rănite în exploziile de lângă aeroportul din Kabul", a declarat Zabihullah Mujahid, care anterior a condamnat ferm aceste atacuri într-un mesaj pe Twitter.
Jonathan Beale, corespondent BBC, a transmis că atacul iniţial de la aeroport a fost urmat de focuri de armă şi de o altă explozie.
Ambele explozii au avut loc la poarta Abbey a aeroportului, unde mulţi refugiaţi afgani s-au adunat în ultimele zile.
Prioritatea "rămâne evacuarea cât mai multor oameni posibil" după "atentatul terorist" comis joi, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
"Condamn ferm acest atentat terorist oribil (...). Prioritatea noastră rămâne evacuarea cât mai multor oameni posibil către un mediu sigur, cât mai rapid", a reacţionat pe Twitter şeful Alianţei.
Angela Merkel a denunţat, joi, atentatul de lângă aeroportul din Kabul "absolut josnic".
"Evenimentele din această după-amiază arată că riscul este imens şi că este vorba despre o situaţie foarte, foarte tensionată pentru ieşirea oamenilor din ţară", a adăugat cancelarul înaintea unui discurs la Berlin despre economie, informează AFP.
ŞTIREA INIŢIALĂ. John Kirby, secretarul de presă al Pentagonului, a fost cel care a anunţat pe Twitter: „Putem confirma o explozie în afara aeroportului din Kabul. Nu este clar la acest moment dacă sunt victime. Vom oferi detalii când vom aveam posibilitatea”.
We can confirm an explosion outside Kabul airport. Casualties are unclear at this time. We will provide additional details when we can.
— John Kirby (@PentagonPresSec) August 26, 2021
Detaliile legat de explozie rămân neclare. Au fost raportate mai multe focuri de armă la faţa locului, scrie BBC.
Explozia a avut loc la poarta Abbey, unde trupele britanice staţionează de mai multe zile. Aceasta este una dintre cele trei porţi care au fost închise după avertismente de ameninţare teroristă.
Un oficial american a declarat pentru Reuters că explozia a fost cauzată de un sinucigaş cu bombă.
Casa Albă a confirmat că preşedintele Joe Biden a fost informat cu privire la eveniment.
O sursă din Ministerul britanic al Apărării a spus că nu există, pentru moment, informaţii că vreun militar britanic a fost rănit.
„Nu avem vreo informaţie legat de victime în armata britanică, dar este prea devreme să ştim sigur”.
Pentagonul a anunţat anterior că eforturile de evacuare a oamenilor vor continua până pe 31 august, termenul limită agreat cu talibanii.
„Operaţiunile de evacuare în Kabul nu vor fi încheiate în 36 de ore”, a transmis Kirby, respingând speculaţiile că SUA ar încheia mai devreme evacuarea. „Vom continua să evacuăm cât de mulţi oameni putem până la finalul misiunii”.
Canada şi câteva ţări europene au spus că şi-au încheiat evacuările sau că le vor încheia mai devreme de finalul lunii.
Aproximativ 100.000 de oameni au fost evacuaţi din Afganistan de Statele Unite şi partenerii de coaliţie începând cu 14 august.
Noaptea trecută, secretarul de stat Anthony Blinken a declarat că, în ciuda ritmului în care operează zborurile, Departamentul de Stat estimează că 1.500 de cetăţeni americani ar putea rămâne pe teritoriul afgan după 31 august, data limită stabilită cu talibanii pentru evacuare.
Aeroportul internaţional din Kabul este singurul deschis din ţară.
Mai multe state au transmis în ultimele ore alerte cu privire la o ameninţare deosebită de atac terorist pe aeroportul din Kabul şi şi-au avertizat cetăţenii să nu meargă acolo decât dacă sunt notificaţi pentru plecare.
Ministrul britanic al Forţelor Armate, din cadrul Ministerului Apărării, a spus joi dimineaţă că există informaţii potrivit cărora, în următoarele ore, cel mai probabil în Kabul, va avea loc un atac terorist „extrem de letal”.
Mii de oameni care vor să fugă de talibani s-au adunat la graniţa cu Pakistanul. Porţile de la punctul de trecere Spin Boldak sunt deschise şi unii reuşesc să treacă, a mai relatat BBC.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.